Noţiunile de susţinere şi conţinere sunt folosite adesea interşanjabil. Deşi există o oarecare suprapunere a sensurilor lor, ele nu sunt identice.

Susţinerea este un concept introdus de Winnicott pe la mijlocul anilor ’50. Fiind atât pediatru, cât şi psihanalist, Winnicott a scris mult despre relaţiile mamă – copil şi părinte – copil. Acesta a fost contextul în care a fost introdusă ideea de “susţinere” (1955). În esenţă, se referă la modul în care mama îi oferă bebeluşului său sentimentul de siguranţă şi de a fi iubit prin felul în care îl ţine în braţe şi îl îngrijeşte zilnic. La început se creează un fel de continuare a vieţii intrauterine şi o tranziţie blândă către viaţa din lumea exterioară. O susţinere suficient de bună este considerată baza dezvoltării sentimentului de întreg, stabilitate, siguranţă şi cel de a fi o persoană distinctă de ceilalţi.

    

   

   

Ce este conținerea?

Conţinerea este o noţiune dezvoltată de grupul psihanaliştilor de orientare kleiniană. Ea este legată direct de ideea de identificare proiectivă: pentru ca identificarea proiectivă să se producă, trebuie să existe un element de conţinere. Bion (1962) pare să fie unul dintre cei ce au contribuit cel mai mult la dezvoltarea acestei noţiuni. El a descris‑o pe mamă drept conţinătorul originar. Spre deosebire de susţinere, conţinerea este considerată un proces pur psihologic, intern. Susţinerea se referă la ceea ce face cineva cu/pentru o persoană. “A conţine” este ceea ce face cineva pentru anumite caracteristici psihice ale unei persoane; mai ales pentru caracteristicile simţite de cel ce le rejectează drept neplăcute, periculoase, distructive şi care produc anxietate.

Mai simplu spus, s‑ar putea afirma că un conţinător eficient este cineva ce reuşeşte să rămână calm în situaţii de stres, în timp ce oamenii tulburaţi emoţional sau anxioşi îi pot simţi preocuparea sinceră şi orientarea către soluţionarea dificultăţilor imediate. (…)

       

Pe front și în sala de operații

Dar să revenim la grupuri şi organizaţii. Aş spune că o echipă chirurgicală cu experienţă, aflată în sala de operaţie, se apropie de susţinerea şi conţinerea perfectă. Susţinerea vine din protecţia maximă pe care o au faţă de intruziunile perturbatoare din afara sălii de operaţie, în timp ce fiecare participant îşi cunoaşte propriile sarcini în cadrul întregii proceduri; conţinerea vine din faptul că fiecare membru al echipei a fost pregătit să aibă un nivel ridicat al auto‑conţinerii anxietăţii în situaţii de stres. Dacă s‑ar întâmpla ceva neaşteptat, şansele de a se crea panică sunt foarte mici, fiindcă doar unii dintre membrii care conduc sau doar chirurgul principal vor hotărî ce acţiune e necesară, absorbind — conţinând — astfel surplusul de anxietate al restului echipei.

 

   

  

Este o situaţie comparabilă cu cea a unei trupe experimentate de luptători, care, când se află sub focul periculos al inamicului, va urma automat şi fără rezerve ordinele comandantului. Cei care joacă rolul de “conţinători” pot avea ceva răbufniri ulterioare, dar în timpul intervenţiei echipa nu se va “sparge”, pentru că ei au încredere în capacitatea lor de supravieţuire, întrucât ştiu din experienţă că sunt capabili să absoarbă dificultăţile şi responsabilităţile neprevăzute fără să se prăbuşească. (…)

      

Când echipa îl ”conține” pe șef

Uneori, problemele grupurilor sau organizaţiilor sunt o consecinţă a faptului că figurile de autoritate, în loc să absoarbă o parte din stresul organizaţional şi să ofere suficientă siguranţă pentru ca munca să continue, ei îşi aduc în echipă propriile lor experienţe neplăcute de inadecvare, eşec şi altele. Pentru o echipă e foarte greu să depăşească, fără ajutorul unui consultant, problemele unui manager care o foloseşte drept conţinător al propriilor sale dificultăţi. Şi consultanţii au o sarcină complexă şi dificilă. Ei trebuie să poată fi capabili să conţină anxietatea, furia, depresia, excitaţia… prezente, pentru ca travaliul necesar să poată continua. Totodată, ei trebuie să‑şi poată conţină propriul lor stres şi anxietate privind confruntarea cu un grup furios, pretenţios, pasiv, depresiv, surescitat sau oricum ar fi.

N‑ar fi minunat dacă atunci când aleg şi numesc pe cineva într‑o funcţie de conducere sau consultativă, organizaţiile ar lua în calcul şi talentul candidatului de a‑şi recunoaşte, accepta şi folosi capacitatea de conţinere? Fără îndoială, o asemenea alegere ar instaura o formă continuă de întărire a echipei şi ar favoriza dezvoltarea psihică a membrilor echipei.

Fragment din volumul

Psihodinamica organizațiilor