Acum să ne întoarcem spre dragostea romantică.

Dacă este adevărat că „un bărbat adevărat freamătă ca un broscoi gata de salt ori de câte ori zăreşte o femeie frumoasă“, atunci foarte probabil că acele 95 de procente din clinicienii bărbaţi şi acele 76 de procente din clinicienii femei, care au declarat într-un sondaj că se simt atrase erotic de anumite cliente/anumiţi clienţi, nu exagerau, spune Susan Baur în recent tradusa carte Ora de intimitate.

N-a fost chiar așa

Dorinţa carnală, romanţiozitatea, atracţia erotică − toate păşesc sfioase în cabinetul de consultaţie, dar ce anume mai fac ele acolo, în afară de-a provoca necazuri? Un foarte mic număr de clinicieni contemporani au avut destul curaj să descrie în amănunt dragostea şi dorul pe care le-au simţit în cabinet − sub rezerva de-a preciza că nu a fost o experienţă chiar-atât-de-reală şi sub rezerva de a-şi fi păstrat tot timpul controlul asupra ei.

Vinovăție și contratransfer

Un exemplu este articolul plin de compasiune al lui Michael Tansey, intitulat „Atracţia sexuală şi temerea în cadrul contratransferului“. Subliniind că

„profesiunea noastră rămâne paralizată de temerea în faţa unui contratransfer de natură sexuală sau pătimaşă“

şi argumentând că neputinţa de a examina aceste sentimente pregăteşte terenul fie pentru o traducere în act distructivă, fie pentru o repliere dăunătoare, Tansey a avansat ideea că sentimentele sexuale în terapie sunt ceva obişnuit şi că „toţi suntem vulnerabili la a comite o formă sau alta de transgresiune“. El însuşi a devenit

„tot mai conştient de existenţa unor simţăminte sexuale şi romantice [faţă de o pacientă cu o depresie profundă], însoţite de teamă nelămurită şi vinovăţie, care interferau cu capacitatea mea de a mă arăta curios în privinţa reacţiei mele tot mai intense“.

Țipete de spaimă

Ce şanse avem noi să aflăm ceva despre dragoste în cadrul terapiei, dacă reacţia noastră cea mai frecventă este „să tragem oblonul“ în prezenţa ei? Din fericire pentru noi, Tansey s-a surprins dând înapoi şi a mai aruncat o privire. Pe această pacientă anume o trata de trei ani, când a observat prima oară cât este de atrăgătoare. Nu a discutat sentimentele împreună cu ea şi nu putea şti cu certitudine dacă interesul lui a fost cauza sau efectul schimbărilor apărute în preocupările pacientei.

Într-o zi, însă, ea a început să suspine şi să-şi ceară scuze la nesfârşit − lucru care nu-i stătea deloc în obicei. Când Tansey s-a aplecat înainte şi a privit-o în ochi, sperând s-o liniştească, ea a ţipat de parcă încerca s-o violeze cineva. Ţipetele ei de spaimă şi implorările au continuat pe tot parcursul şedinţei. Tansey era înnebunit de îngrijorare.

Semnale inconștiente

După vreo alte câteva şedinţe, însă, el a ajuns să fie convins că asistase la defularea violentă în conştient a unor amintiri până atunci reprimate, despre un abuz sexual petrecut în copilărie. Posibil ca primele semne de revenire a acestor amintiri să-i fi declanşat lui Tansey interesul sexual − sau poate că tocmai invers. În ambele cazuri, gestul lui plin de solicitudine şi nicidecum provocator, de-a se apleca în faţă, provocase erupţia acestor sentimente.

Afectele erotice ale lui Tansey s-au domolit rapid şi, privind lucrurile în retrospectivă, el a avut senzaţia că atracţia pe care o simţise îi trimitea un semnal despre conflictele sexuale reprimate ale pacientei, care lui îi scăpaseră iniţial. El a conchis că legătura terapeut-pacient este uneori un conductor înfricoşător de sensibil al simţămintelor intense şi ascunse şi a spus că acum realizează cu şi mai multă putere în ce grad această legătură poate atât să ajute, cât şi să lezeze. (…)

Sacrificarea iubirii

Fiinţa umană are o teamă naturală de străini, şi nicăieri nu-i mai evident acest lucru decât printre bolnavii psihici şi cei cu tulburări emoţionale. Şi totuşi, natura noastră sexuală contracarează această spaimă endemică şi permite apariţia conexiunii şi a comunicării acolo unde-ar trebui în mod normal să domnească frica. Conştient şi inconştient, recunoaşterea masculinităţii sau a feminităţii noastre acţionează în cadrul orei de intimitate şi se exprimă într-o mare varietate de moduri.

Dar „psihanaliştii din majoritatea şcolilor… se feresc să-i descrie profunda plăcere“, spune Bollas.

Pentru că Freud a proscris ideea că analiza ar putea produce în vreun fel gratificaţie sexuală şi nimeni n-a cutezat să observe că, deşi conceptul a fost exilat, plăcerea a rămas. (…)

Astfel, plăcerile moderat erotice ale relaţiei doctor–pacient sunt oferite drept sacrificiu ritual, în parte, poate, pentru a-i feri pe terapeuţi de trăiri prea intens plăcute, ceea ce ar putea duce la iniţiativă în fapt şi la sfârşitul terapiei, iar în parte pentru că tradiţia freudiană nu este uşor de contrazis.

Fragment din Ora de intimitate de Susan Baur, psiholog clinician din New England, SUA.