Este extrem de greu să realizezi faptul că oamenii pe care îi iubeşti cel mai mult în copilărie îţi provoacă cea mai mare suferinţă, nu te protejează şi te rănesc cel mai mult. Toate experienţele negative trebuie aduse în conştiinţă, în cursul terapiei traumei.
Detalii despre lansarea cărții ”Simbioză și autonomie”: aici
Faptul de a le spune unor astfel de pacienţi, care s‑au chinuit o viaţă întreagă în zadar să creeze o legătură cu părinţii lor, că ar trebui să îşi cinstească şi să‑și respecte mama traumatizată, respectiv tatăl violent, pentru că le‑au dăruit viaţa, pentru că acest lucru este până la urmă cea mai mare valoare, le susţine strategiile de supravieţuire devenite parţial delirant simbiotice şi le intensifică suferinţa, întrucât ei caută vina pentru lipsa unei relaţii simbiotice exclusiv în ei înşişi şi în propriul comportament.
După părerea mea, utilă este o strategie terapeutică inversă: impulsurile vitale ale unui copil, de a se apăra de respingerea şi chinurile la care este supus de către părinţi, trebuie susţinute şi interpretate ca fiind nişte impulsuri naturale şi normale. La pacienţii cu risc suicidar, cărora eu le sprijin exprimarea furiei, acest lucru face ca impulsurile suicidare să dispară de regulă. În cazul Sandrei din exemplul următor, faptul de a nu mai trebui să fie copilul cuminte care le iartă totul părinţilor săi traumatizanţi a fost pentru ea o mare eliberare.
Încetează să mai fii bun
Sandra a lucrat zece ani cu constelaţiile familiale, pentru a afla cum să îşi înţeleagă mama şi să ajungă la ea. Constelaţiile au fost pentru ea sprijinul principal, pentru a putea să creadă în bunătatea părinţilor ei. În constelaţia pe care am facilitat‑o pentru ea, Sandra a îndrăznit pentru prima dată să îi spună mamei deschis cum s‑a simţit cu adevărat în copilărie. Reprezentanta mamei a primit bine această declaraţie, pentru că în sfârşit a fost o recunoaştere a faptului că ea respinsese acest copil şi că fusese mult prea prinsă în propria durere, pentru a se mai putea ocupa şi de Sandra. Sandra s‑a simţit apoi eliberată de o mare povară.
Fragment din ”Simbioză și autonomie” de Franz Ruppert.
Leave a Reply