Angelina Jolie în rolul unui agent dublu (Salt) programat prin hipnoză

“Hipnoza. Scurt istoric” (de J. Pintar şi S. Jay Lynn) spune povestea sinuoasă a hipnozei din ultimele trei secole – de la mesmerism şi folosirea efectului “placebo” la disputele ştiinţifice legate de starea de transă ori de aplicaţiile psihoterapeutice. 

Iată mai jos o secvenţă dedicată legăturilor dintre hipnoză şi spionaj. 
    

      

      

Sugestii pentru fonograf

George Hoben Estabrooks (1885-1973) a fost un psiholog american de origine canadiană care şi-a luat doctoratul la Harvard în 1926, după ce a petrecut trei ani la Oxford cu o bursă Rhodes. Estabrooks a fost vreme de mulţi ani decanul catedrei de psihologie de la universitatea Colgate, unde a desfăşurat cercetări asupra hipnozei. A fost, de asemenea, un scriitor prolific, elocvent şi în cele din urmă popular. I se atribuie meritul realizării primei inducţii hipnotice înregistrate, lansată pe disc de fonograf.

   

Superspioni sub hipnoză

Estabrooks şi-a obţinut celebritatea datorită relaţiei cu guvernul Statelor Unite în timpul celui de-al doilea război mondial, când se spune că a “programat prin hipnoză” agenţi guvernamentali pentru operaţiuni de spionaj şi alte servicii guvernamentale. A discutat posibilitatea unei astfel de utilizări a hipnozei şi a recomandat-o în capitolul “Hipnotismul în război” din cartea sa din 1943, Hypnosis.

Estabrooks a dezvăluit publicului activitatea sa de “superspion” în 1971, oferind descrieri detaliate ale metodei sale de a programa agenţi dubli, care presupunea constituirea deliberată, iatrogenă a mai multor personalităţi. În timp ce o personalitate rămânea loială Statelor Unite, o a doua personalitate putea să adopte convingerile ideologice ale organizaţiei în care individul urma să se infiltreze şi să-i fie întru totul loial acesteia, fără a fi conştient de existenţa celeilalte personalităţi, care-i va trăda de bună voie toate secretele. Istoricilor le-a fost greu să evalueze veridicitatea afirmaţiilor sale, dată fiind controversa extinsă în rândul cercetătorilor asupra hipnozei cu privire la validitatea lor teoretică.

         

Citește continuarea fragmentului pe Ziarul financiar