La începutul anilor 1970, am început să mă îndoiesc de validitatea diagnosticelor convenţionale şi apoi a tratamentului aferent aplicate simptomelor dureroase ale gâtului, umărului şi spatelui.

O privire mai atentă îmi sugerase că muşchii spatelui, de la ceafă la fese, constituiau ţesutul principal implicat. Acest fapt confirma munca tuturor celor care de-a lungul anilor descriau ceea ce se numeşte fibromialgie, fibrozită sau durere miofascială. Studiul meu asupra literaturii de specialitate şi experienţa crescândă cu pacienţii sugera faptul că aceste maladii făceau parte dintr-o afecţiune dureroasă pe care eu am numit-o sindromul tensiunii musculare (STM). STM este o alterare a stării normale a musculaturii, dureroasă, dar inofensivă.

Dar ce se întâmplă cu semnalele şi simptomele neurologice din picioare şi braţe? Un timp am crezut că acestea trebuie să fie cauzate de compresia structurală din coloană sau de acea „inflamaţie” misterioasă atât de des citată de alţi practicieni. Totuşi, pentru că numărul inconsecvenţelor creştea, am fost forţat să accept concluzia că procesul ce cauza durerea musculară era responsabil şi pentru simptomele de la nivelul nervilor. Dar care era acest proces?

Atunci când medicii analizează istoricul medical al pacienţilor, ei adresează întrebări de rutină despre afecţiunile şi simptomele trecute sau curente. Am aflat că 88 la sută dintre pacienţii mei aveau un istoric legat de boli gastrointestinale cum ar fi arsurile, simptomele preulceroase, hernia hiatală, colita, colonul spastic, sindromul intestinului iritabil şi alte reacţii induse de tensiune, cum ar fi durerea de cap provocată de tensiune, migrena, eczemele şi urinarea frecventă.

Deşi nu toţi practicienii sunt de acord că aceste afecţiuni se află în legătură cu fenomene psihologice sau emoţionale, experienţa mea clinică de medic de familie şi propriul meu istoric medical m-au făcut să mă simt destul de confortabil cu această concluzie.

De exemplu, timp de mai mulţi ani avusesem migrene regulate, completate de acele „fulgere” de lumină care preced puseurile de durere de cap. Cineva mi-a sugerat că furia refulată ar putea sta la baza acestora. Data următoare când am avut „fulgerele” – prevestitoare ale unei dureri de cap – m-am aşezat să mă gândesc ce furie aş fi putut refula. Nu am reuşit să găsesc un răspuns, dar pentru prima oară în viaţa mea nu am avut o durere de cap. A fost o dovadă puternică a faptului că migrena era cauzată de fenomene emoţionale. (…)

Ce emoţii ar putea fi atât de teribile încât să determine creierul să supună pe cineva la o durere fizică severă şi să-i provoace simptome neurologice înfricoşătoare? Răspunsul la această întrebare se află nu numai la baza înţelegerii acestor sindroame dureroase, dar şi a întregii game de afecţiuni psihosomatice. (…)

Conflictele bântuie neîncetat prin inconştient, născute din elemente variate care reprezintă mozaicul psihicului uman. Aceste conflicte rezultă în dezvoltarea emoţiilor care nu pot fi tolerate şi, astfel, trebuie refulate. Pentru că aceste sentimente nedorite par a se lupta pentru recunoaştere, mintea trebuie să facă ceva pentru a preveni urcarea lor în conştient. De aici, simptomul psihosomatic. Această carte explorează natura şi conţinutul acestor sentimente nedorite şi explică de ce mintea alege să mascheze tumultul emoţional prin durerea fizică.

Fragment din cartea medicului John E. Sarno, Reţetă pentru minte şi corp, un volum din care afli cum poți trata prin tehnici psihologice simple durerile de spate și alte afecțiuni psihosomatice.