De ce există gândaci în univers? Este o întrebare egocentrică.

Fiinţele umane au venit mai târziu pe lume, prin comparaţie cu gândacii. Dar în ochii noştri şi în special pe pielea noastră gândacii sunt ceva nociv şi, din când în când, chiar ameninţător. Ne deranjează cu bâzâieli, muşcături, mâncărime, umflături şi boli. Învăţăm, de asemenea, că lumea şi corpurile noastre sunt populate cu mici ”gândaci” vizibili şi invizibili, şi că noi suntem nişte gazde fără voie, aflate la dispoziţia lor. (…)

În practica clinică, suntem obişnuiţi să vedem persoane care s‑au cocoşat mai mult sau mai puţin sub presiunea urii de sine şi a devalorizării, care se simt ca nişte gândaci, ca nişte gunoaie. Mare parte din activitatea clinică se confruntă cu o stimă de sine scăzută, cu o imagine de sine proastă. Încercăm să‑i scoatem pe oameni la lumină, să‑i susţinem, să‑i ajutăm să facă paşi înainte în viaţă. Sunt unii care eşuează şi caută ajutor pentru a se acomoda mai bine cu eşecul. Încercăm să îi convigem că nu sunt nişte gândaci buni de strivit. Sunt fiinţe preţioase, care merită o şansă la viaţă.

  

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oYu9F2J9TbI]  

   

La celălalt capăt al spectrului, sunt indivizii aparent plini de succes care au o capacitate redusă de a susţine un contact emoţional semnificativ cu alţii şi cu ei înşişi. Îi tratează pe ceilalţi ca pe nişte obiecte strategice, pârghii pentru carieră şi pompe de umflat eul, ţinte care trebuie manipulate pentru a obţine beneficii sexuale, agresive şi socioeconomice. Par insensibili la necazurile pe care le produc altora, dar sunt foarte atenţi la ceea ce pot sau nu face alţii pentru ei. Aceşti obsedaţi de putere şi control devin anxioşi şi deprimaţi din pricina imperativului permanent de a fi în fruntea clasamentului şi din cauză că realitatea, prin natura ei, diminuează controlul securizant.

Tehnologia chimică de azi îi încurajează pe oamenii de acest fel să folosească medicaţia pentru a scăpa de anxietate şi de depresie. Acest lucru se potriveşte cu ideologia lor centrată pe putere şi pe control. Unii doresc să poată controla anxietatea şi depresia, aşa cum alţii doresc să controleze demografia şi competiţia. Pilulele devin nişte ajutoare de nădejde în cursa spre succes. Ele reglează dispoziţia şi funcţionalitatea şi îi ajută astfel să se menţină în frunte şi să evite prăbuşirea — emoţională, socioeconomică, personală, creativă.

  

  

  

Atâta efort în societatea noastră se consumă pentru evitarea ameninţării cu prăbuşirea, ca şi cum aceasta ar fi un pericol omniprezent. Sinuciderea şi abuzul de droguri în casele mari exercită o mare fascinaţie, în parte datorită faptului că ne şochează constatarea că aceste fiinţe în impas îşi înăbuşă strigătele sub efort, imagine şi realizări. Pe măsură ce prăpastia dintre realizaţi şi rataţi în societatea noastră se măreşte, strigătele estompate ale primilor alături de cele sonore ale celor din urmă formează un abis care se opune vitezei evenimentelor publice, un zgomot groaznic — roiuri de gândaci strălucitori care inundă arterele psihice.  

   

Fragment din Hrana care otrăvește de Michael Eigen.