Rezistențele culturale ale psihoterapeuților sunt cel mai adesea trecute cu vederea, susțin Richard Robertiello și Gerald Shoenewolf, autorii cărții 101 greșeli în psihoterapie. Contratransfer și contrarezistență în psihoterapie. Iar prejudecățile pot fi de natură rasială, religioasă, ideologică sau chiar sexuală, după cum se vede în cazul de mai jos:

***

– Am avut un vis ciudat și jenant despre dumneavoastră noaptea trecută, i-a spus o pacientă tânără și atrăgătoare terapeutei sale, o femeie, de asemenea atrăgătoare. Nu știu ce înseamnă. Era cam sexual. Poate că sunt lesbiană. Ce credeți? Sunt lesbiană?

 – Nu vă faceți griji. Nu sunteți lesbiană, a răspuns rapid terapeuta.

S-a grăbit să pună capăt subiectului, pentru că îi producea multă anxietate. Făcând acest lucru, închisese practic acest subiect fără să-și dea seama, blocând astfel progresul pacientei pentru luni de zile. (…)

La un nivel mai profund, îndoielile pacientei cu privire la propria ei sexualitate i-au trezit terapeutei îndoieli similare cu privire la propria ei sexualitate și feminitate, acestea nefiind niciodată analizate în terapia sa, unde a fost analizată tot de o terapeută cu rezistențe similare legate de aspectul homosexualității.

Doar o singură dată, câteva luni mai târziu, a mai adus pacienta subiectul în discuție, iar terapeuta i-a spus în grabă:

– Nu sunteți lesbiană, în regulă? Încetați să vă mai îngrijorați pentru acest lucru.

N-a fost în stare s-o ajute pe această pacientă, ale cărei fantasme homosexuale erau legate de conținuturi preoedipiene importante, decisive pentru viața ei personală și pentru dezvoltarea sa profesională (pacienta era, la rândul ei, o terapeută în formare). (Fragment din cartea 101 greșeli în psihoterapie)

***

 

Ce se întâmplă în România cu psihoterapia adresată minorităților sexuale?

Iată un fragment dintr-un reportaj pe care l-am realizat acum un an la Serviciul de Consiliere și Psihoterapie de la ”ACCEPT”:

 

 

Mulţi părinţi vor să-şi trateze copiii de „boala“ homosexualităţii

De 30 de ani, homosexualitatea a fost scoasă din rândul bolilor psihiatrice. Totuşi, părinţii mai cer încă medicilor şi psihologilor să-i vindece pe adolescenţii care dau semne că ar fi gay.

Cabinetul psihoterapeutului este de obicei evitat de către membrii comunităţii persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgen (LGBT). „Majoritatea se tem că, dacă merg la psihoterapeut sau la psihiatru, vor fi diagnosticaţi drept nebuni“, spune psihoterapeutul Florentina Bocioc, director executiv al Asociaţiei „ACCEPT“, care promovează drepturile LGBT.

Minoritarii sexuali suficient de temerari pentru a păşi pragul unui psiholog „ştiu în sinea lor că nu au nici o problemă, însă presiunea socială şi mesajele negative venite din exterior îşi pun amprenta asupra sănătăţii lor, făcându-i să devină dezorientaţi şi apăsaţi de teama de a se etala, de a exprima exact ce simt în interior“, punctează psihoterapeutul Delia Ioana Codreanu din cadrul Serviciului de Consiliere şi Psihoterpie de la „ACCEPT“. „Dacă îi explici pacientului că homosexualitatea nu este o alegere şi nici nu e o boală pe care s-o vindeci, el va înţelege că homosexualitatea este la fel de normală precum heterosexualitatea, ceea ce scade gradul de anxietate“, mai spune Codreanu.

Homosexualitate și patologie

Până în 2001, homosexualitatea a fost încadrată în rândul infracţiunilor penale de natură sexuală şi a fost aşezată în acelaşi plan cu violul. „Am făcut facultatea la finele anilor ’90, iar la cursul de psihiatrie, când venea vorba despre tulburările de identitate sexuală, nu se făcea prea clar distincţia dintre identitatea de gen şi orientarea homosexuală. Am făcut şi studii de sociologie, unde homosexualitatea apărea la capitolul devianţă, alături de prostituţie“, îşi aminteşte psihologul Florentina Bocioc.

Toate acestea au făcut ca orientarea homosexuală să fie legată de patologic, deşi aceasta a fost scoasă în 1973 din DSM (Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale), precizează psihologul. „Cred că această informaţie a ajuns mai greu în comunitatea medicală din România, aşa că ideea de patologic a supravieţuit chiar şi după 2000“, spune Bocioc.

„Mulţi vin şi întreabă dacă poţi să le vindeci copiii”

În multe cazuri, o lesbiană sau un homosexual ajunge la psihoterapeut împins de la spate de părinţi ori de rude. „Mulţi vin şi întreabă dacă poţi să le vindeci copiii. Părinţii care îi duc la psihoterapie nu sunt din categoria celor agresivi, care să-i dea afară din casă. Ei vor doar să ştie cum se poate trata ceea ce ei cred că este o boală“, atrage atenţia psihologul Florentina Bocioc. Ea îşi aminteşte două cazuri în care adolescenţii au fost duşi la psihiatrie. Doctorii au dat reţete şi au pus diagnostice de genul „anxietate“ sau „depresie“ care n-aveau nici o legătură cu orientarea lor sexuală.

Totuşi, „familia a crezut că aceste medicamente îi vor putea trata şi de homosexualitate“, îşi aminteşte psihologul de la „ACCEPT“. Teama şi moralul scăzut au totuşi o legătură indirectă cu homosexualitatea. Făcând parte dintr-o categorie marginalizată, creşte riscul depresiei. „În Occident există statistici care relevă un grad mai mare de risc de sinucidere printre adolescenţii gay. Dar asta nu este cauzată de orientarea lor, ci de felul în care sunt percepuţi“, spune Bocioc.

Intoleranță printre psihoterapeuți
La polul opus se află părinţii care închid ochii şi nu vor să admită că odraslele lor sunt altfel. „Am avut un client care era evident, din gesturi şi preocupări, că este homosexual. La un moment dat, mama lui a auzit o discuţie din care reieşea că ar fi gay. L-a întrebat dacă e aşa, el a negat, iar ea n-a mai insistat, deşi era evident că e o minciună“, spune Bocioc.

Colega sa, psihologul Delia Codreanu, spune că sunt foarte rare cazurile când părinţii pot să accepte orientarea homosexuală a odraslelor. „Au fost totuşi persoane care au devenit mai tolerante atunci când li s-a explicat că nu e vorba despre o boală şi nici despre o alegere. Au spus «OK, o să mă obişnuiesc cu asta, căci în fond homosexualitatea lui nu schimbă nici relaţia, nici faptul că e copilul meu şi doresc să-l susţin»“, precizează Codreanu. De altfel, psihologul precizează că aceeaşi intoleranţă se regăseşte şi printre unii dintre colegii ei psihoterapeuţi, care refuză din start să lucreze cu membrii comunităţii LGBT.

Citește mai departe în Cotidianul.ro.