Infernul lui Gabriel: de la Mozart la Nine Inch Nails

În dimineaţa următoare, Julia stătea în pătucul ei îngust cu laptopul ei vechi, lucrând la teză şi ascultând Mozart. Gusturile muzicale ale domnului profesor Emerson o surprindeau. Cum putea să treacă de la Nine Inch Nails la aşa ceva?

Oare îl asculta doar din cauza lui Grace? Sau exista vreun alt motiv pentru care se tortura ascultând neîntrerupt aceeaşi bucată de tăiat venele? Julia închise ochii şi se concentră pe versurile de la Lacrimosa, cântate răsunător şi sfâşietor, în latineşte, de corul pe mai multe voci…

Zi a Plângerii,

în care cel păcătos se va ridica din cenuşă,

spre a fi adus la judecată.

Miluieşte-l, Doamne, pe omul acesta.

Doamne Iisuse, odihneşte-i,

în mare mila ta.

Amin!

Fragment din:

„Oare de ce ascultă Gabriel întruna chestia asta? Şi ce spune despre mine faptul că mă simt, fără să vreau, mai aproape de el când o ascult? N-am făcut altceva decât să-i înlocuiesc fotografia cu CD-ul lui — atâta doar că nu dorm cu el sub pernă. Sunt jalnică, sunt ca un căţeluş amorezat.“ (…)

Îşi dorea ca propunerea ei să-l impresioneze pe domnul profesor Emerson, să-l convingă că era o studentă bună şi destul de inteli­gentă. Chiar dacă ştia că el, probabil, ar fi contrazis-o în ambele privinţe, orice i-ar fi zis domnul profesor Greg Matthews de la Harvard despre ea. Şi ar fi minţit dacă spunea că nu încerca, cumva, să-l împungă subtil să-şi amintească de ea.

Se întrebă ce era mai rău — că Gabriel o uitase? Sau că Gabriel se transformase în domnul profesor Emerson? Aproape că i se făcu greaţă cântărind a doua opţiune, aşa că refuză să zăbovească — prea mult — asupra ei. Cu siguranţă prefera ca Gabriel s-o fi uitat, rămâ­nând însă bărbatul tandru şi blând pe care-l sărutase în livada uscată, decât să se transforme în domnul profesor Emerson, cu toate viciile acestuia, fără a o fi uitat.

Ideea ei de teză era relativ simplă. Dorea să facă o comparaţie între iubirea curtenească, aşa cum era reflectată aceasta în relaţia castă dintre Dante şi Beatrice, şi pofta carnală desfrânată manifes­tată în relaţia adulteră dintre Paolo şi Francesca, perechea pe care Dante o plasase în cercul al doilea al Infernului, cercul păcătoşilor din dragoste. Julia dorea să analizeze virtuţile castităţii, o temă care-i trezea un interes profund, şi s-o compare cu erotismul sublimat al Divinei Comedii.