American Journal of Psychotherapy, revistă fondată în 1939, cu apariție trimestrială, a fost tradusă cvasisimultan de Editura Trei în 2008 și 2009. Cinci din aceste numere sunt acum accesibile în PACHETUL PSIHOLOGULUI.

Iată cam despre ce e vorba în primul număr tradus la Editura Trei:

         

       

              

În numărul de debut pe 2008, psihiatrul texan Stuart Twemlow scrie despre importanţa alianţei psihoterapeutului cu antrenorii de arte marţiale în consilierea persoanelor foarte violente. Lovind un sac de box sau alte echipamente de arte marţiale, pacientul “trece în revistă diversele asociaţii şi le leagă cu amintirile abuzurilor repetate din copilărie”, scrie autorul cu referire la tinerii care nu reuşesc să verbalizeze traumele din copilărie.

Următorul articol din American Journal of Psychoterapy este dedicat unui caz de borderline. Psihiatra finlandeză Florence Schmitt arată în ce fel terapia de susţinere, practicată zilnic pe o perioadă de o jumătate de an, poate reconstitui baza de securitate de care pacienta din cazul de faţă avea nevoie.

Revista de psihoterapie editată peste Ocean continuă cu două materiale dedicate formării terapeuţilor. Unul se referă la succesul terapiei scurte de susţinere, pe când al doilea priveşte responsabilităţile supervizorilor.

Psiholog la Harvard, Wynn Schwartz priveşte formarea cu ochiul antropologului, detectând aici un veritabil ritual de trecere, prin care cel supervizat este iniţiat în comunitatea psihoterapeuţilor. Respectul diferenţei de statut e important în relaţia dintre maestrul şi ucenicul în psihoterapie, aşa încât relaţia de formare nu trebuie dublată de relaţii personale. Psihologul american povesteşte:

“Există un moment în care îi întreb pe studenţii mei la seminar: Vă puteţi imagina că, după o şedinţă reuşită, beţi o bere cu pacientul? Şi, după ce aţi descris această şedinţă supervizorului vostru, vă puteţi imagina ieşind să beţi o bere cu el?”

***

   

PACHETUL PSIHOLOGULUI include 22 de titluri de C.G. Jung, J.L. Moreno, Francoise Dolto, S. Freud, Melanie Klein etc.

Tipuri de pachete:

http://www.edituratrei.ro/pachet.php

Titluri:

 http://www.edituratrei.ro/package.php