Literatura ușoară, dreptul la plictis și câteva explozii

Directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu, povestește despre magia literaturii polițiste nordice și vă face cunoștință cu o nouă scriitoare suedeză.

De ceva timp am început să publicăm romane polițiste. Un jurnalist de la Iași mi-a spus că a fost surpins când a văzut că Stieg Larsson a apărut la editura Trei. Dar o editură trebuie să inoveze tot timpul, să suprindă și mai ales să creeze ”mode”, pentru că, la urma urmei, și în cinematografie, teatru, dans, vestimentație etc. apar trenduri neîncetat.

Iar Larsson a fost un proiect mare și frumos. Care a adunat mulți fani. Ne-a plăcut nouă, în editură, dar le-a plăcut și altora: lui Andrei Gheorghe, lui Dan C. Mihăilescu și cititorilor care stăteau cu sufletul la gură în așteptarea următorului volum. Până la urmă, pentru că nu au fost decât trei volume din Trilogia Millennium, iar noi stârnisem cititorii, m-am gândit să mai căutăm și alți autori care scriu captivant romane polițiste.

Chiar este loc pe piața românească de carte pentru literatura de genul ăsta. În Franța, de pildă, există rafturi imense dedicate genului; la noi cred ca s-a instaurat un fel de prejudecată, cum că este o literatură ușoară. Dar – și aici exista mai mulți ”dar”:

  1. și literatura ușoară poate fi mare;
  2. literatura mare trebuie citită în contraparte cu literatura ușoară;
  3. există genuri terapeutice de literatură, iar literatura polițistă bună este un astfel de gen, menit să ”tămăduiască”: oboseala, insomnia, plictisul vieții cotidiene – viață în care te plictisești tocmai pentru că de cele mai multe ori nu mai ai timpul și dreptul să te plictisești.

Observ, de pildă, că  există și în străinătate un potențial foarte mare în spatele autorilor nordici: francezii au fost primii (exceptându-i pe scandinavi) care au făcut o pasiune incendiară pentru cărțile lui Larsson; apoi, Anne Holt – scriitoarea norvegiană pe care am publicat-o și noi – este constant în topurile de carte din Italia (și ea a făcut o pasiune pentru italieni, se pare că numai lor le acordă interviuri); Camilla Läckberg, autoarea suedeză din care am publicat primul volum – Prințesa ghețurilor – se vinde nebunește în Spania (au apărut zeci de tiraje în nici 2 ani). E foarte frumoasă cartea, am publicat-o acum 2 luni și a trebuit să mai facem un tiraj, atât de bine s-a vândut, deși e criză!

În fine, acum pregătim o altă autoare suedeză:

Foto: messe.no

O cheamă Liza Marklund, este favorita nordicilor, trăiește în Spania și este proprietară a uneia dintre cele mai mari edituri din Suedia. Mi-a plăcut foarte mult chestia asta cu decizia Lizei de a trăi în sud, acolo unde este cald și bine, scriind cărți cu care își înnebunește cititorii rămași acasă, în recile ținuturi scandinave. Sincer, este pentru prima dată în viață când mi-a trecut prin cap ideea minunată de a sta pe malul mării și a număra banii încasați pe cărțile vândute în lumea largă: dar pentru asta trebuie să scrii ca Liza Marklund.

Deocamdată, puteți să o citiți, este o carte e vară:

Explozii în Stockholm

Și nu uitați că este primul roman dintr-o serie de opt. Până când o să le publicăm noi pe toate, sigur mai scrie Liza Marklund și altele. 

 

 

Previous

Deochiul lui Rembrandt

Next

Din culisele psihoterapiei

5 Comments

  1. IB

    Si iata ca Arnaldur Indridason e in curs de aparitie! Felicitari! M-ati surprins foarte placut si cu seria Flavia de Luce dar si cu “Templul din nori”.
    P.S. Tocmai citesc “Eroare judiciara” si nu ma dezamegeste.

  2. IB

    Ieri am terminat de citit “Printesa gheturilor” si eram foarte nerabdator sa stiu cand va aparea urmatorul titlu din serie. Tocmai am vazut ca va aparea in noiembrie si sper sa mentineti ritmul de 2 titluri / serie / an! Ma bucur foarte mult ca Stieg Larsson a deschis apetitul pentru literatura politista nordica si ca dvs. exploatati la maximum aceasta pofta. N-am citit inca nici Liza Marklund si nici Anne Holt dar astepta in biblioteca pe raftul TREI (unde am si multe alte titluri editate de dvs. – felicitari pentru aparitiile din ultimul timp!). Revenind la literatura politista nordica sper sa finalizati seriile incepute (nu ca alte edituri!) si sa promovati si alti autori de succes. Iar aici as avea si eu cateva propuneri: Arnaldur Indridason, Asa Larsson sau Helene Tursten. (ar mai fi fost si Karin Fossum si Yrsa Sigurdardottir dar probabil sunt blocate pe la RAO respectiv Humanitas care au inceput seriile si apoi au uitat de cititori…)

    • Victor

      Multumesc pentru numele sugerate. Cat priveste seriile incepute, ele sunt mai departe in lucru, nu le lasam balta 🙂

  3. Oana

    As vrea sa stiu cand veti publica urmatoarea carte de Camilla Lackberg. Pe prima am citit-o intr-o zi si sunt nerabdatoare sa continui seria.

    • Victor

      O sa publicam volumul 2 al seriei scriese de Camilla Lackberg in noiembrie anul acesta. Ma bucur ca v-a placut cartea. Sunt curioasa cum o sa vi se para EXPLOZII LA STOCKHOLM, cartea Lizei MARKLUND, o alta scriitoare suedeza foarte indragita. Si ea are un personaj feminin care va sustine o serie de opt romane. Foarte captivante de altfel. Le publicam pe toate! (Magdalena Mărculescu)

Leave a Reply to Victor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén