Pisicile simbolizează independența și puterea. Pisicile sunt simboluri ale femininului, ale prosperității, sexualității și puterii. În vis, reprezintă fie aceste atribute, fie mieroșenia sau șiretenia, aflăm din Enciclopedia visului a lui James R. Lewis.

  

 

 

Dar ce va să fie pisica în reveriile scriitoricești? Filologul Anca Gâtin a răspuns la această întrebare într-o dizertație de masterat centrată pe literatura română, din care a spicuit și în ”Dilema veche”.

”Pisicologul” de serviciu, cum îl numește ea pe Radu Paraschivescu, semnează în 2008 prefața la volumul lui Hippolyte Taine, Viaţa şi opiniile filozofice ale unei pisici (Editura ART, 2008). El prinde dintr-o frază esența șarmului felin, concentrată în șantajul emoțional:

„Există aici o varietate a procedeelor păcălitorii care i-ar umple de invidie pe mulţi bipezi. Pisica mimează vulnerabilitatea, dar în spatele moliciunii ei retractile se ascunde un psihic de ciment“.

După ce amintește de ”meta-oamenii” lui Petru Cimpoeșu (Christina Domestica şi Vînătorii de suflete), care ”nu vor mai folosi limbajul articulat al oamenilor, ci vor comunica direct prin telepatie. Iar în rest, vor mieuna ca pisicile“, autoarea articolului din Dilema Veche se oprește la Pisicâinele inventat de Răzvan Rădulescu în fantasy-ul său Teodosie cel Mic:

Pisicîinele e şi pisică, deci cade întotdeauna în picioare. Mai precis, reuşeşte să ajungă într-un final în miezul luptei. Chiar dacă o face pe ocolite…  

Turul de forță prin universul livresc al felinelor se încheie cu motanul cosmopolit al lui Filip Florian (Zilele regelui). Personajul venit taman din Berlin, se acomodează repede cu mieunăturile balcanice:

„…în cele 47 de zile scurse de la sosirea în Bucuresci, Siegfried aflase cum purtau coada pisicile valahe, cît de mulţi erau şobolanii şi cît de aprig luptau motanii vagabonzi. Era mulţumit“.

***

Sigur, cu puțină imaginație, puteți duce poveste mai departe în literatura universală. Eu aș începe cu asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W1St7sRFEEE]