Un eveniment frecvent pentru părinţii copiilor cu ADHD este agitaţia emoţională care se petrece atunci când copilului i se cere să facă ceva ce nu vrea să facă.

Ar putea fi o sarcină casnică, o temă sau îndreptarea unui comportament greşit. Liniile de bătălie vor fi instalate rapid. Copilul va începe să ţipe, să lovească cu picioarele, să arunce lucruri, să alerge afară din cameră, să lovească în pereţi şi aşa mai departe. Părintele încearcă iniţial să fie rezonabil, dar în cele din urmă apelează la ameninţări şi pedepse. În aceste situaţii, îi încurajez pe părinţi să folosească ceva ce se numeşte “Timpul stă pe loc”.

  

 

  

“Timpul stă pe loc” e o strategie diferită de restricţii şi alte tipuri de pedepse. Poate fi folosit cu copii de la vârsta preşcolară până la liceu. El cere ca acest copil să facă ceea ce i se cere de către părinte înainte de a putea câştiga orice fel de privilegiu (sau orice activitate plăcută). Până ce copilul nu îndeplineşte cererea, viaţa sa e suspendată. Timpul stă pe loc. Sau, cum le spun pacienţilor mei mai mari, adolescenţi:

“Te duci la bancomat şi maşina nu‑ţi va da nici un ban până ce nu introduci codul corect. În acest caz, codul corect înseamnă a‑ţi cere scuze şi a face ceea ce‑ţi cer părinţii tăi. “

Asta înseamnă că, dacă un copil vrea să privească o emisiune favorită la televizor, să meargă acasă la un prieten, să meargă la un meci sau antrenament sau să facă orice altceva în afară de a sta în casă şi a citi, copilul va trebui mai întâi să facă ceea ce‑i cereţi. Dacă începe să se supere că e restricţionat, va trebui să corectaţi această percepţie. El nu e restricționat. Poate merge la un prieten, la un meci şi aşa mai departe, imediat ce face ceea ce‑i cereţi. Viaţa copilului e doar “suspendată”. El controlează situaţia. Cu cât întârzie mai mult, cu atât mai mult va aştepta ca să se joace.

 

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kIPGZs0UCQc]  

  

De asemenea, copilul vostru va trebui să fie conştient că, cu cât depuneţi mai mult efort pentru a‑l convinge să facă ceea ce i‑aţi cerut, cu atât mai mare va fi efortul pe care va trebui să‑l depună pentru a ajunge să se joace. Dacă trebuie să vă petreceţi 30 de minute încercând să‑l calmaţi şi să vă convingeţi copilul să facă ceea ce aţi cerut, va trebui să facă ceva pentru a vă înapoia o parte din energie (ar putea fi o mică sarcină în casă; să vă scrie un bileţel drăguţ; să facă un desen cu “Îmi pare rău”; să cânte un cântec care vă place la pian sau chitară; sau să vă pregătească o gustare), dar şi să facă ceea ce aţi cerut iniţial. Ideea e că, dacă epuizezi energia unei persoane, trebuie să faci ceva pentru a o răsplăti.

  

Fragment din volumul lui Vincent J. Monastra

Cum să crești un copil cu ADHD.

10 lecţii pe care nu le poţi învăţa de la medici