Tag: Imagini mișcătoare

”Labirintul lui Pan”, descifrat psihanalitic

Călăuzită de un spiriduş, o vedem pe eroina din Labirintul lui Pan, pe Ofelia, cum intră în labirintul mintal, într‑un spaţiu şi timp unice ale imaginaţiei sale, pentru a evita umilinţele, suferinţa şi pierderile ireparabile ale existenţei sale zilnice.

Ce învață psihanalistul dintr-un film bun?

Dar aş vrea să spun ceva, şi chiar să insist în acest sens, pentru că adesea oamenii vorbesc despre „aplicarea“ psihanalizei la arte, la film, la literatură, la teatru etc. Eu sunt foarte sceptic în această privinţă…

TOP 10 CĂRȚI MINTOASE la Gaudeamus 2014

Toți cei interesați de zona ”psi” vor găsi la târgul Gaudeamus titluri noi la prețuri avantajoase (avem reduceri de până la 50%) despre sandplay, psihanaliza filmului, dilemele actuale ale psihiatriei, reiki, sexologie, analiza viselor, psihologie pozitivă și multe altele.

TOP 15: titluri noi și incitante la Gaudeamus 2014

400 de titluri ale editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing vă așteaptă cu reduceri de până la 50% la Târgul Gaudeamus ”Carte de Învățătură” din București (19-23 noiembrie). Ne găsiţi la Romexpo în Pavilionul Central la nivel 0.00, standul 16.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén