Ziarul britanic ”Telegraph” tocmai a publicat un dosar dedicat lui Stieg Larsson, autorul care le calcă pe urme maeștrilor bestsellerului J.K. Rowling, Dan Brown și Stephenie Meyer. (În Marea Britanie, ultima parte din trilogia Millenium, Castelul din nori s-a sfărâmat, s-a vândut în primele trei zile în 100.000 de exemplare.)

Telegraph reia și ultimul interviu acordat de Larsson, în 2004, cu trei săptămâni înainte de moartea sa. La acea dată, autorul nu cucerise încă lumea cu trilogia sa ”Millenium” și își câștiga pâinea ca editor la revista ”Expo”, îndreptată contra extremismului de dreapta.

De unde ideea seriei ”Millenium”?

Larsson povestește că prima oară când i-a dat prin minte să scrie un roman polițist a fost când, prin anii ’90 a scris, în calitate de jurnalist, un documentar despre romanele cu detectivi gustate de conaționalii săi în ultimele decade.

Însă, impulsul hotărâtor a fost în clipa în care ”m-am gândit la Pippi Longstocking și la ce ar fi devenit ea dacă ar fi crescut mare. Cum s-ar fi purtat ca adult? Ar fi fost catalogată ca psihopată, ca hiperactivă?”, s-a întrebat Larsson. (fata cu pricina e un personaj ficțional de succes printre copiii din Suedia, un soi de Peter Pan cu codițe, o puștoaică de nouă ani care nu vrea să crească mare și dorește să devină pirat).

 

 

Ei, și așa s-a născut, dragii moșului, Lisbeth Salander (de pe 9 iulie o veți putea vedea în acțiune în filmul The Girl With the Dragon Tattoo). Și pentru că avea nevoie și de un pandant masculin, a fost inventat jurnalistul Mikael Bomkvist, șeful revistei Millenium.

 

 

Abia după ce a terminat cele trei cărți, Larsson a început să-și caute un editor.

DE CE N-A ÎNCERCAT SĂ-L CAUTE DUPĂ CE A TERMINAT PRIMUL VOLUM?

”Pentru că le-am scris din plăcere și nu cu convingerea că vor fi publicate. Plus că lucrurile nu încep să se lege decât în al treilea volum”, răspunde Larsson.

Există și un al patrulea manuscris?

Lasse Winkler, jurnalistul suedez care i-a luat ultimul interviul lui Larsson sugerează că există așa ceva, pentru că la ultima discuție cu autorul trilogiei, acesta spunea că ar avea deja pe laptop vreo 150 de pagini. Însă, cum viața bate filmul, după moarte lui Larsson, partenera acestuia a înapoiat laptopul redacției revistei ”Expo”, iar mai departe nimeni nu mai știe nimic despre destinul computerului buclucaș. Ca-ntrun roman polițist, dovada crimei s-a evaporat…