La vreo zece pasi mai incolo zacea o bucata din carlinga, in mijlocul cablurilor si carcaselor unor fotolii pietrificate in zapada.

Pamantul era acoperit de resturi, majoritatea fiind niste fragmente de metal smulse si remodelate din cauza violentei impactului. Roata din fata a trenului de aterizare se itea verticala pe varful unei mici ridicaturi. O bucata de portiera pe care se mai zareau inca niste inscriptii era incatusata in bolta de gheata, la cativa metri deasupra pamantului.

Partea din fata a avionului Kanchenjunga  era acolo, intepenita in acest mormant in care muntele o ingropase. Suzie se apropie incet, incantata si totodata ingrozita de ceea ce descoperise.

— In sfarsit, iata-te, murmura ea. Cat de mult am sperat la clipa aceasta!

Suzie se reculese in liniste in fata carcasei avionului.

(…)

Mai puternicDecenii la rand, ghetarul Bossons scuipase motoarele avionului Kanchenjunga, rotile din spate ale trenului de aterizare si lucruri care apartinusera pasagerilor. Potrivit raportului intocmit dupa accident, pe care Suzie il stia pe dinafara, cockpitul, ca si compartimentul clasei intai, nu fusese descoperit. Unii dintre anchetatori dedusesera ca fusese pulverizat in momenul impactului, altii, ca se prabusise, probabil, intr-o crevasa, asemenea unei corabii ce dispare in abis. Descoperirea lui Suzie le dadea dreptate celor din urma.

Fragment din:

In jurul ei, sase schelete pe care gheata le pietrificase pareau niste mumii in vesmintele lor gaurite. Suzie ingenunche in mijlocul acestui tablou sinistru, contempland vietile acestea distruse din pricina unor metri, a unor secunde in plus. Potrivit raportului de expertiza, daca pilotul ar fi inteles, un minut mai devreme, ca pozitia era gresita, ar fi putut sa redreseze aparatul si sa treaca peste varf. Dar, in dimineata zilei de 24 ianuarie 1966, o suta unsprezece persoane pierisera, iar ramasitele pamantesti a sase dintre ele se aflau in fata lui Suzie. Patrunsese in carlinga, cand Shamir se ivi in spatele ei.

— N-ar trebui sa faci asta, ii spuse el calm. Ce cauti?

— Ce-mi apartine. Daca una dintre rudele tale ar zace aici, n-ai fi fericit sa ti se inapoieze ceva ce i-a apartinut?

— Unul dintre pasageri ti-era ruda?

— E o poveste lunga. Iti promit ca am sa-ti spun totul cand o sa iesim de-aici.

— De ce n-ai facut-o inainte?

— Pentru ca n-ai fi vrut sa vii cu mine, ii zise Suzie apropiindu-se de un schelet.

Parea sa fie al unei femei. Avea bratele intinse in fata, ca intr-un act de ultima rezistenta inainte de a primi moartea in plin. La inelarul mainii drepte purta o verigheta arsa, iar la picioarele ei se afla, prinsa intre doua bare de fier indoite, o mica geanta de voiaj topita in intregime.

— Cine ai fost? sopti Suzie punandu-se in genunchi. Aveai un sot si copii care te asteptau?

Shamir se apropie cu inima stransa si ingenunche la randul lui.

— Nu pune mana pe nimic, ii spuse el. Aceste obiecte nu ne apartin.

Suzie se intoarse spre ramasitele unui alt pasager. O servieta din metal ii era legata de incheietura mainii cu un lant si niste catuse. O lumina cu lanterna. O inscriptie in hindi gravata pe capac era inca vizibila.

— Ce inseamna? intreba Suzie.

— Nu stiu ce sa-ti spun, totul e aproape sters.

— Nu recunosti nici macar un cuvant?

Shamir se apropie de servieta.

— Pe proprietar il chema Adesh, dar nu reusesc sa-i citesc si numele de familie. Cred ca era un diplomat. Scrie aici. „Servicii diplomatice — Nu deschideti.“

Suzie nu spuse nimic. Ridica usor incheietura si o desprinse brusc de restul scheletului. Apoi inlatura catusele si lua servieta.

— Esti nebuna de legat! exclama Shamir, uluit.

— Documentele pe care le contine au, poate, o valoare istorica, replica Suzie, impasibila.