În forma sa clasică, este un joc marital, de fapt este “o bombă maritală de trei stele”, dar merge jucat şi între părinţi şi copii, precum şi la serviciu.

(1) Uite ce m-ai împins să fac (“UCMÎSF”) de gradul întâi: Albul, simţindu-se indisponibil sociabil, se lasă absorbit de o activitate care tinde să-l izoleze de oameni. Poate că tot ceea ce vrea pe moment este să fie lăsat în pace. Un intrus, cum ar fi soţia sau unul dintre copii, vine fie pentru o stimulare (un ”stroke”), fie pentru a-l întreba ceva de genul “Unde pot să găsesc patentul?”

Această întrerupere “îl împinge” să facă o mişcare greşită cu dalta, pensula, maşina de scris sau aparatul de sudură, moment în care se întoarce şi strigă furios la intrus: “Uite ce m-ai împins să fac!“. Pe măsură ce situaţia se repetă de-a lungul anilor, familia tinde tot mai mult să-l lase singur când este absorbit de ceva. Bineînţeles că nu intrusul, ci propria iritare îl “împinge” să facă greşeala, iar el este foarte încântat când se întâmplă asta, pentru că îi dă ocazia să alunge vizitatorul.

Din păcate, acest joc este învăţat cu mult prea mare uşurinţă de copiii mici, astfel încât este transmis rapid de la o generaţie la alta. Satisfacţiile şi beneficiile subiacente sunt mai clar demonstrate când este jucat în forma de seducție.

Fragment din:

Jocurile noastre

(2) “UCMÎSF” de gradul doi: Dacă acest joc este baza unui mod de viaţă şi nu doar folosit ocazional ca mecanism de protecţie, Albul se căsătoreşte cu o femeie care joacă “Încerc doar să te ajut” sau una dintre variantele acestuia. Astfel, lui îi este uşor să lase deciziile în seama ei. Adesea, poate face acest lucru sub masca atenţiei sau a galanteriei. Din politeţe şi consideraţie, o poate lăsa pe ea să decidă la ce restaurant să meargă pentru cină sau ce film să vadă.

Dacă lucrurile ies bine, poate să se bucure. Dacă nu, poate da vina pe ea, spunând sau sugerând: “Tu m-ai băgat în asta“, o variaţie simplă a lui “UCMÎSF”. Sau poate arunca asupra ei povara deciziilor privind creşterea copiilor, în timp ce el se comportă ca un executant; dacă odraslele se supără, poate juca în mod direct un “UCMÎSF”. Astfel, de-a lungul anilor este pregătit terenul pentru învinovăţirea mamei în cazul în care copiii o iau razna; dar jocul “UCMÎSF” nu este un punct terminus, ci oferă doar o satisfacţie trecătoare în drumul spre “Ţi-am spus eu” sau “Uite ce ai făcut acum”.