Ce să fac dacă celălalt începe să ţipe?
Dacă interlocutorul începe să se poarte agresiv, dumneavoastră e bine să rămâneţi cât se poate de calm. Nu muşcaţi momeala — nu începeţi şi dumneavoastră să ţipaţi!
Am descoperit că oamenii pot fi calmaţi cu ajutorul vocii. Când celălalt începe să se răstească, încercaţi să vorbiţi:
- cu o voce înceată (mai înceată decât cea normală)
- foarte răspicat
- foarte a‑g‑a‑l‑e
Daţi vocii dumneavoastră un anumit ritm. Ea va căpăta o calitate hipnotică, care îl va calma pe celălalt. Spuneţi lucruri precum:
- “Ştiu că ţi‑e greu. Vrei să‑mi spui de ce?”
- “Văd că eşti supărat. Sunt gata să te ascult, deci spune‑mi ce se întâmplă.”
- “Vrei să îmi povesteşti şi mie ce probleme ai?”
Bineînţeles, limbajul dumneavoastră corporal trebuie să arate că vă stăpâniţi. În final, interlocutorul se va sătura să fie singurul bebeluş din cameră. Majoritatea oamenilor sunt perfect capabili să se controleze, dar aleg calea opusă. Se poartă adesea în mod urâcios şi nerezonabil ca să‑i oprime pe alţii. Dacă nu vă lăsaţi intimidat, tehnica lor nu va funcţiona şi ei vor fi obligaţi să renunţe la atitudinea respectivă.
Ce să fac dacă celălalt devine sarcastic?
Dacă interziceţi de la început învinuirile şi criticile, limitaţi de fapt daunele pe care le poate produce o confruntare violentă. Iată mai jos câteva expresii pe care le puteţi folosi pentru a descuraja sarcasmul celuilalt. Într‑o situaţie de conflict, aceste afirmaţii sunt ca nişte faruri călăuzitoare:
- “Hai să cădem de acord să nu ne mai criticăm unul pe altul.”
- “Nu vreau să jucăm care pe care, pentru că nu e o idee bună.”
- “Învinuirile şi criticile sunt lipsite de respect şi ne înjosesc relaţia.”
- “Învinuirile nu duc la nimic bun, nu fac decât să mă irite.”
În cazul în care dumneavoastră vreţi să răspundeţi critic cuiva, întrebaţi politicos: “Am o observaţie de făcut. Aţi vrea să o auziţi?” Asta dă interlocutorului posibilitatea de a opta. Şi, de fapt, o asemenea întrebare îi va stârni de obicei curiozitatea. Nu uitaţi: învinuirile şi critica sunt permise doar în cazul în care sunt solicitate.
Ce să fac când celălalt nu‑mi mai răspunde?
Persoana care refuză să răspundă poate întrerupe complet comunicarea timp de o zi, o săptămână sau chiar o lună din următoarele motive:
- Foloseşte tăcerea ca să vă pedepsească. În acest caz, e vorba de un comportament abuziv, de manipulare.
- E copleşit de emoţie şi abia dacă se poate controla.
- Crede că certurile sunt sub demnitatea sa.
- E atât de chinuit, încât furia îl sufocă.
Puteţi încerca, oricum, să vă adresaţi unei persoane care nu mai răspunde, pentru că ea încă aude. Dacă, atunci când vă scrutaţi conştiinţa, descoperiţi că aţi comis un gest care a provocat acest comportament, atunci e preferabil, desigur, să vă cereţi scuze.
Prin asta nu vreau să spun că meritaţi să vi se răspundă astfel; nu este un comportament scuzabil, ci unul intenţionat răuvoitor. Vă sfătuiesc să îl abordaţi pe cel care refuză să răspundă şi să‑i spuneţi:
- “Îmi pare foarte rău că ai ales să nu‑mi mai răspunzi. Am încercat cu bună‑credinţă să‑ţi vorbesc despre această chestiune problematică, care e importantă pentru amândoi. Înţeleg că ai nevoie de o pauză, aşa că hai să ne oprim o zi sau două.”
- “Îmi pare rău dacă discuţia noastră ţi‑a provocat atât de multă suferinţă, şi mă nelinişteşte faptul că ai încetat să‑mi vorbeşti. E imposibil să rezolvăm problema asta dacă nu comunicăm. Te rog înţelege că vreau încă să conlucrăm ca să ajungem la o soluţie, aşa că o să te sun mâine şi sper să putem continua discuţia într‑o manieră mai prietenească.”
Propria experienţă îmi spune că oamenii sunt predispuşi să se răzgândească atunci când le daţi suficient timp şi spaţiu de manevră ca să‑şi reconsidere o poziţie ostilă şi distructivă.
Fragment din volumul lui Lee Raffel
Leave a Reply