Indiferent de hotărârea finală cu privire la teoria seducției, Freud însuși a avut o atitudine negativă față de sex și a trecut personal prin dificultăți sexuale. A scris despre pericolele sexualității (chiar printre cei care nu erau nevrotici) și a susținut că oamenii ar trebui să se străduiască să se ridice deasupra „nevoilor animalice obișnuite“. Considera actul sexual drept degradant, susținând că murdărește mintea și trupul. La 41 de ani, a încetat să mai aibă relații sexuale. „Excitația sexuală nu mai e utilă unei persoane ca mine“ (Freud,1954, p. 227). A suferit ocazional de impotență, iar uneori s-a abținut de la sex, pentru că nu-i plăceau prezervativele și coitus interruptus, metodele-standard de control al nașterilor.

Fragment din “O istorie a psihologiei moderne” de Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz

Freud a dat vina pe soție pentru încetarea vieții lor sexuale și și-a interpretat anumite vise ca reprezentând resentimentul său față de ea, pentru a-l fi forțat să renunțe la sex. Un biograf scria că „se simțea iritat pentru că rămânea gravidă foarte ușor, pentru că se îmbolnăvea frecvent în timpul sarcinilor și pentru că refuza orice activitate sexuală ce nu era pusă în slujba procreării“ (Elms, 1994 p. 45). Conflictele lui Freud privind sexualitatea l-au condus, se pare, la o fascinație și o atracție pentru femeile frumoase, care păreau să se învârtă în cercul său de discipoli. Un prieten comenta că printre studenții lui Freud „existau atât de multe femei atrăgătoare că începuse să fie mai mult decât o chestiune de șansă“ (Roazen, 1993, p. 138).      

Freud a devenit rapid un exemplu clasic al propriei teorii. Frustrările sale sexuale au ieșit la suprafață sub forma nevrozei. El a descris un episod nevroticmajor, ce s-a produs în anul în care a renunțat la sex, ca atrăgând după sine „stări de spirit ciudate, ininteligibile pentru conștiință — gânduri tulburi și îndoieli ascunse, cu doar ici și colo câte o rază de lumină… Nu știu ce s-a întâmplat cu mine“ (Freud, 1954, pp. 210–212). Simptomele sale fizice îngrijorătoare cuprindeau migrene, probleme urinare și colon spastic. Era îngrijorat că o să moară, se temea pentru inimă și au început să-l neliniștească spațiile deschise și călătoriile.

Diagnosticul pe care și l-a pus a fost nevroză de angoasă și neurastenie, cauzate de acumularea tensiunii sexuale. Ajunsese deja la concluzia că neurastenia la bărbați rezultă din masturbație, iar nevroza de angoasă era legată de practici anormale, cum ar fi coitus interruptus și abstinență.  Printr-o astfel de etichetare a propriilor simptome, „viața  sa privată ajungea să fie profund angajată în această teorie specială, deoarece cu ajutorul acesteia încerca să-și interpreteze și să-și rezolve propriile probleme… Teoria freudiană a nevrozelor actuale este, așadar, o teorie a propriilor simptome nevrotice“ (Krüll, 1986, pp. 14, 20). Recunoscând că avea nevoie să fie psihanalizat, Freud a decis să se autoanalizeze. Metoda pe care a ales- o a fost interpretarea viselor.

Fragment din “O istorie a psihologiei moderne” de Duane P. Schultz, Sydney Ellen Schultz

***