-Cum aţi ajuns să lucraţi pentru serialul „Dr. House”?
Serialul „Dr. House” are la bază o rubrică pe care eu încă o scriu pentru revista „New York Times Magazine”. Unul dintre creatorii acestui serial şi-a dorit să ofere publicului un serial despre mistere medicale în care aflarea diagnosticului corect era miezul intrigii, la fel ca în rubrica mea. El m-a citit, i-a plăcut ce scriu şi mi-a propus să colaborăm, şi aşa am ajuns în echipa serialului.

-Cum vă explicaţi faptul paradoxal că progresul ştiinţific şi tehnologic a atras după sine o slăbire a legăturii dintre pacient şi doctorul său?
Relaţia terapeutică directă dintre doctor şi pacient a fost cam tot ceea ce am putut noi, ca medici, să le oferim pacienţilor în cea mai mare parte a istoriei medicinii. Poate că am reuşit să punem un diagnostic corect, poate că am fost capabili să formulăm un prognostic legat de un caz, dar capacitatea noastră de a recomanda exact sau de a aplica un tratament care să funcţioneze cu adevărat era destul de limitată în trecut. Dat fiind că acesta era contextul în preistoria medicinii, tot ce puteam oferi era grija şi atenţia noastră, lucruri care aduceau şi aduc încă alinare. Acum avem în aparenţă mult mai mult de oferit şi, cu toate că relaţia directă medic-pacient e foarte importantă pentru ambele părţi, acesta nu mai este unicul nostru instrument de lucru.

………………………………………………………………………………………………………………..

– Pledaţi în cartea dvs. pentru examinarea fizică. De ce e atât de important să „vezi” pacientul?
Păi cum să-ţi dai seama ce se întâmplă cu un pacient dacă nu te uiţi la el, şi nu-l atingi şi nu-l simţi fizic? Simţurile noastre sunt cele mai impresionante instrumente de investigaţie. T

ehnologia se străduieşte prin mijloacele ei specifice să prelucreze datele la fel de repede şi de eficient cum o facem noi, oamenii, dar, de fapt, nu reuşesc pe deplin… cel puţin, până acum nu au reuşit. Medicii (şi, probabil, şi pacienţii) continuă să spere că aparatele şi testele ne vor face în întregime treaba. Şi probabil că, într-o zi, acest lucru se va întâmpla.

Dar până atunci, cea mai eficientă cale pentru a aduna date despre un pacient care ajunge la doctor cu o problemă e aceea de asculta povestea lui, de a pune întrebări şi de a-l examina propriu-zis. 90% dintre diagnostice sunt formulate exclusiv pe baza acestor date.

-Am observat că fanii serialului „Dr. House” sunt interesaţi de bolile rare pe care doctorul mizantrop reuşeşte să le diagnosticheze. Cum vă explicaţi acest interes subit al publicului larg pentru un domeniu, în fond, destul de specializat?
Să ai informaţii despre corpul tău şi despre punctele lui slabe e destul de important şi nu mi se pare deloc deplasat sau nepotrivit ca oamenii să se documenteze despre bolile şi simptomele acestora – pe internet sau din alte surse.

Fragment dintr-un interviu cu Lisa Sanders, publicat in editia din 31 mai 2011 a cotidianului Romania libera. Cititi interviul integral aici.

 

Lisa Sanders este lector la Şcoala de Medicină, Universitatea Yale, şi profesor în programul Yale’s Primary Care Internal Medicine Residency. Deţine o rubrică foarte populară în The New York Times Magazine, care a stat la baza celebrului serial de televiziune Dr. House.

La Editura TREI, in Colectia “Acum pentru viitor” a aparut volumul Lisei Sanders, Fiecare pacient spune o poveste. Enigme medicale si arta de a formula diagnostice