Stilul neobişnuit al romanului „Pe aici au trecut cuţitarii” (Pandora M), care i-a adus, în 2011, lui Jennifer Egan Premiul Pulitzer pentru Ficţiune, i-a făcut pe unii critici să anunţe o vârstă post-postmodernă a naraţiunii.

      

   

Partea cea mai neaşteptată a cărţii este capitolul 12, în care autoarea a folosit prezentări de tipul celor din programul power-point pentru a reda momente, relaţii şi concepţii ale personajelor sale. Dar şi restul cărţii oferă o lectură inedită. De la trecerile dintr-un spaţiu cultural în altul (de la New York, San Francisco, direct în oraşe din Italia sau Africa) la jocul permanent între structura de povestire a fiecărei părţi şi formula specific romanescă a întregului, scriitoarea americană născută în 1962 a impus o voce distinctă pentru proza contemporană de dincolo de Ocean.

O scriitoare care evită clasificările
De altfel, Jennifer Egan însăşi a refuzat să îşi catalogheze cartea drept roman ori culegere de povestiri: „Am vrut să evit centralizarea. Am căutat polifonia. Doream o senzaţie de secundar, nu una argumentativă. Regulile mele au fost ca fiecare fragment să fie diferit de celelalte, scris dintr-un alt punct de vedere. Pe măsură ce scriam… mi-am dorit să rup această regulă. Dacă îţi impui o regulă, ar trebui să o şi încalci”. Romanul urmăreşte să ofere o experienţă narativă completă a maturizării în plină epocă digitală. Curiozitatea şi micile exotisme reprezintă cuvântul de ordine pentru personajele sale.

„Nu percep timpul ca liniar. Mi se pare că este organizat în straturi care coexistă. Unul dintre lucrurile care determină un fel de călătorie în timp este muzica. De aceea a ajuns muzica să fie aşa de importantă în această carte”, Jennifer Egan

Articol apărut în ziarul Ring