Mărturisesc că, în ciuda tabloului elogios al Dariei, alcătuit de amintirile cunoscuților și de informațiile publice, bănuiam, înainte de a deschide volumul, că voi avea de a face cu o cronică a unei disperări, cu o confesiune de o tristețe profundă, mai ales că, așa cum sugerează editorii, jurnalul tinerei brașovene nu a fost destinat publicării de către autoare.

(…)

Din fericire nu a fost să fie așa. Pe de o parte paginile cuprinse în volumul Simplu, Daria nu păstrează convenția clasică a jurnalului, cu însemnări zilnice constante, cu fragmente de disperare rumegate secvențial care să amintească permanent cititorului izolarea și depresia celui suferind – în cazul așa zisului jurnal al Dariei, vorbim de o mare varietate compozitionala – un amestec de reflecții, de scene de viață aleatoare și chiar de un roman în curs de elaborare, totul presărat și cu poezii și chiar cu o rugăciune.

Povestea Dariei, așa cum o aflăm chiar de la autoare este dramatică fără îndoială: rămasă orfană de tată, imediat dupa nastere, află la 13 ani că suferă de cancer (iar tranziția de la copilăria fără griji la disciplina septică e evocată cu sensibilitate: trăiam acum într-un univers al acelor și al branulelor, de la miros de prăjituri la miros de medicamente, de la desene animate la a vedea zilnic copii chei și condamnați, de la libertate și veselie, la a fi închisă într-o celulă de spital), urmează operații, tratamente, până la recidiva finală a tumorii, în vremea în care Daria studia la facultate. Da, desigur, sunt multe pagini triste, pagini în care suferința erupe și pune stăpânire complet pe însemnare – sunt mai ales momentele în care realitatea bolii dar și anomaliile aleatoare întâlnite în spațiul românesc (de la neglijența medicilor și până la dezordinea din trafic, toate cauzatoare de drame după cum veți vedea) se dezvăluie autoarei în cele mai crunte feluri, atrăgând revolta, disprețul, disperarea.

Dincolo de toate aceste revelații sumbre și impresionante, volumul dezvăluie și dimensiunea tonică și matură a lucidității autoarei. Protagonista (inclusiv cea din romanul Dariei) este o luptătoare care dorește supraviețuirea, dar nu dintr-o teamă absolută de  moartea (nu mi-e frică de moarte dar aș vrea să o trăiesc cât mai târziu pentru că simt că mai sunt multe lucruri de gustat aici, în lumea fizică), care e capabilă să privească boala drept un prilej de potențare a tuturor experiențelor trăite, care  e capabilă să cântărească tratamentul greu și dificil  drept un preț destul de mic pentru prilejul de a întâlni oameni minunați, de a se bucura de culori și sunete.

În acele pagini, Daria e cât se poate de vie, iubește, trăiește intens, se revoltă, se îndrăgostește de copaci și savurează surprizele toamnei. În acele pagini, nici măcar Domnul C, cel care nu respectă contractul de ședere și se tot extinde în abdomen, nu îți mai da senzația că citești jurnalul unui condamnat la moarte.

  

Fragment din recenzia semnată de Sever Gulea pe blogul librăriei virtuale Libris.ro