A urmat o discuție cu C.G. Jung. A vorbit despre etapele vieții, deoarece menționasem cât de important e pentru generațiile tinere sa aibă bunici. El nu și-i cunoscuse. Spunea ca bunica lui murise în 1864.
A continuat vorbind despre persoanele obsesionale, spunând că întotdeauna se tem de moarte; doresc să rămână adolescenți și să nu se maturizeze niciodată.
Unii pacienți (a citat un caz) pot chiar refuza să dea mâna cu medicul, care are de-a face cu moartea. Adolescenții au totul înaintea lor; deciziile lor vor fi luate în viitor. Iar persoana obsesională se ferește să ia vreo decizie. Nimic nu trebuie să fie e hotărât, deoarece asta ar însemna că viața merge mai departe, deci ezită în legătură cu orice decizie, care trebuie să se poată modifica, anula – este întotdeauna reversibilă. Prin simptomele lor, mențin o atitudine imatură și-și neglijează munca, îndatoririle vieții.
Fragment din:
A menționat cazul unei femei care simțea compulsia de a cânta fara încetare la pian, și de a cânta o melodie diferita cu fiecare mâna; așa făcea până leșina, apoi o lua de la capăt. A venit la el implorându-i ajutorul.
Răspunsul lui a fost că ea nu dorea să se facă bine și că i-o va demonstra, urmând sa vadă reacția ei. I-a cerut să se supuna unui experiment: timp de o zi să facă tot ce ar trebui să facă o soție – să-i servească soțului ei micul dejun, să-i aranjeze hainele și să se ocupe de treburile gospodărești – doar o singura zi.
Ea a revenit, solicitându-i în continuare ajutorul. „Ce s-a întâmplat cu experimentul nostru?“, a întrebat el. „Ai facut așa cum ți-am spus?“ „Da“, a răspuns ea. „Și ai avut vreun simptom?“ „Nu, niciunul.“ „Ei bine, asta e!“, a exclamat el. Replica ei a fost: „Dar a fost atât de plictisitor!“.
Leave a Reply