Author: editura3admin Page 61 of 147

Magneziul din inimă: carențe și riscuri

Am descoperit că majoritatea pacienţilor cu boli cardiovasculare, mai ales în cazul bolilor acute, au rezevele de magneziu epuizate.

La Diverta, îți facem cadou un roman polițist

Cumpără orice carte de la Editura Trei și vei primi cadou romanul polițist ”Plăcinta e dulce la sfârșit” de Alan Bradley.

Lumea are 40 metri pătrați

Povestea este narată din punctul de vedere al lui Jack, ceea ce o face cu atât mai tulburătoare.

Interviu: superfemeia care mazilește ”morți vii”

Copiii zic că i-am smuls capul de pe umeri… cred că puştii mei şi-au fabricat o amintire de-a lungul anilor, transformându-mă într-un soi de superfemeie.

Un ultim pahar, şi-ţi povestesc toată viaţa mea

Andrew o recunoscuse imediat pe Valérie, dar nu după trăsături — nu mai semăna câtuşi de puţin cu cea pe care o cunoscuse el în urmă cu douăzeci de ani —, ci după râs. Un râs de neuitat, care îi făcea inima să tresară. La fel ca şi sânii ei, ce-i bântuiseră adolescenţa.

Vederea la distanţă: Ingo Swann și molia din cutie

A fost o lovitură cât se poate de impresionantă care spune multe despre natura vederii la distanţă.

Lizoanca pe nemțește

Romanul Lizoanca, publicat de Editura Trei, în 2009, a fost tradus de curând în limba germană, la Horlemann Verlag, Berlin.

Reduceri de 30% la Targul Gaudeamus Craiova – 27 februarie / 3 martie

Editura TREI participa la editia a XII-a a Targului GAUDEAMUS Craiova care se desfasoara in Foaierul Teatrului National “Marin Sorescu” in perioada 27 februarie – 3 martie 2013. Grupul editorial TREI va asteapta cu noutati si reduceri de 30% !Programul de vizitare a targului este urmatorul:miercuri – sambata, intre orele 10.00 si 18.00;duminica, intre orele […]

Mici acţiuni de protest împotriva chestiilor de zi cu zi pe care trebuie să le suporţi…

Pe drumul de întoarcere n-am vorbit — deşi m-a străfulgerat gândul că nimeni nu-mi mai spusese că sunt frumoasă. M-am tot gândit la ce îmi spusese despre căsnicie.

Tenismenul care l-a drăcuit pe Valentin Ceaușescu

Ceea ce impresioneaza peste toate este viziunea pozitiva, optimismul si chiar inocenta cu care Sever Dron a stiut sa întâmpine, în ton cu motto-ul gravat pe frontispiciul de la Wimbledon si decupat din poemul „If“ al britanicului Rudyard Kipling, atât triumful, cât si dezastrul.

Page 61 of 147

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén