P. Bruckner: ”…poate că este un vis al tinerelor cititoare din România”

Succesul de care se bucură romanele lui Pascal Bruckner în România este o surpriză chiar şi pentru autorul francez. Aflat la Bucureşti pentru a lansa romanul „Casa îngerilor” la editura Trei, Bruckner a răspuns la întrebările ziarului „ring” despre cerşetorie (unul dintre subiectele noului său roman), imaginea românilor în Franţa, literatura română la Salonul Cărţii de la Paris, dar şi despre conceptul de vină în Estul şi Vestul Europei.

Fragment din interviu – despre tinerele cititoare din România, despre comunismul românesc și memoria afectivă

-Aveţi o relaţie specială cu publicul din România. Aţi remarcat că aveţi un succes mai mare aici decât în alte părţi?

Da, în România şi în Grecia, dar în România este deja mai mult, pentru că în Grecia au scăzut vânzările de carte acum… Cred că publicul din România este mult mai pasionat decât cel din alte părţi. Este un sentiment minunat. Nu înţeleg de ce… dar mă gândesc la legătura specială dintre Franţa şi România… latinitatea… dar nu pot să-mi explic. La fiecare volum pe care îl lansez aici mă întreb dacă o să aibă succes aici ca şi până acum sau dacă se va termina într-o zi.

-De ce aţi lăsat să treacă şapte ani de la precedentul roman pe care l-aţi publicat?

Pentru că am scris alte cărţi. În Franţa eseurile mele sunt mult mai citite decât romanele pe care le scriu. Nu ştiu de ce este diferit în România, poate este vorba despre ceva din mintea românilor care relaţionează mai bine cu atmosfera din cărţile mele. Nu ştiu, dar aşa se întâmplă. La fel cum nu ştii de ce te iubeşte cineva, dar eşti mulţumit că este aşa. Am avut întâlniri minunate cu publicul din România. Oriunde merg există în public persoane foarte educate, oameni care pun întrebări inteligente… Probabil că, în afara acestor lucruri, special mai este faptul că în România, cititorii mei sunt mai ales femei. Cred că este o legătură între ficţiune şi feminitate. Este adevărat că şi în Franţa, cititorii de ficţiune sunt femei de obicei.

–Poate şi pentru că aveţi de multe ori personaje secundare feminine care sunt misterioase şi puternice, care le schimbă viaţa bărbaţilor din jurul lor?

Da, poate că este un vis al tinerelor cititoare din România. Este un rol nou pe care îl primesc personajele feminine, acela de a nu mai fi obiectul pasiv al dorinţei bărbaţilor, ci de a fi vedetele propriilor vieţi. S-ar putea să fie ceva ce ţine de obsesiile mele. Nu este o formulă, aşa îmi văd poveştile. Până la urmă scriem aceeaşi carte în diferite forme. Cu toate că romanele mele par foarte diferite între ele, au aceeaşi schemă psihologică: victime care se transformă în călăi, persoane care torturează care ajung să sufere… da, este mereu o răsturnare. În roman trebuie să eviţi morala, rolul tău nu este să ţii o predică, ci să oferi o intrigă astfel încât cititorul să tragă concluziile pe care le doreşte. Am avut ideea acestui roman în 2006. Toată povestea am imaginat-o într-o singură noapte. Dar am lăsat-o deoparte şi, abia în 2009, m-am hotărât să încep să mă documentez pentru a scrie romanul.

– Aţi apucat să vedeţi Bucureştiul la ultimele vizite aici?

Da, am reuşit să vin de trei ori în ultimele 6 luni. Cred că ar trebui să aveţi grijă de casele voastre vechi, pentru că prea multe au fost distruse. Ceauşescu a afectat multe dintre zonele vechi ale oraşului, cred că ar trebui să aveţi mai mare grijă de clădirile de patrimoniu. Cred că va mai fi vorba pentru multă vreme de aceste distrugeri. Dar, Bucureştiul poate să devină un oraş frumos din nou. Mulţi atribuie relele din societatea românească perioadei comuniste, în Vest ne asumăm multe probleme create de perioada războiului, de colonialism… poate că învinovăţirea comunismului este o metodă de a uita. Cred că nici acum nu s-a stins amintirea lucrurilor care s-au întâmplat în secolul XX. Încă ne mai gândim la cele două dezastre care ne-au afectat, fascismul şi comunismul, fie că ne-am aflat de o parte sau de cealaltă a cortinei de fier. Cred că abia atunci când cei mai mulţi veterani ai războiului vor muri, când vor muri veterani ai erei comuniste vor muri, când cei care vor rămâne vor putea să aibă puncte de vedere diferite asupra lucrurilor care s-au întâmplat, vom putea să trecem mai departe. Trebuie să trecem de la amintire la istorie. Pentru că amintirea este emoţională, istoria este mai imparţială şi Europa ar trebui să treacă peste acele momente grele.

Citiți întregul interviu pe site-ul ziarului Ring