Difuzia identității: masochista și mama ei caldă-rece

O altă pacientă borderline cu structură masochistă de personalitate, de multe ori în timpul interviului îşi descria mama ca fiind sensibilă, caldă, atrăgătoare şi atentă la nevoile pacientei; dar şi insensibilă, rece, indiferentă, egoistă şi retrasă.

Nu-i o idee bună să vorbeşti cu maică-ta la telefon…

Nu-i o idee bună să vorbeşti cu maică-ta la telefon când ai peste 30 de ani, stai în Suburbia 10, ai un job cu perspective meschine, ai luat ceva la bord şi ai tras 3 sferturi de joint.

Editia de toamna a Saptamanii PSI: 3-9 noiembrie 2014

Saptamana PSI este un eveniment national coordonat de Editura Trei si Librariile Carturesti din Bucuresti, Constanta, Iasi, Cluj, Brasov si Timisoara.

Marți: lansăm ÎN MIJLOCUL LUCRURILOR, de George Mihalcea

Jurnalist de film și filosof, George Mihalcea își lansează volumul de proză scurtă În mijlocul lucrurilor, marţi 28 octombrie, ora 19.00, în Librăria Cărtureşti-Verona.   Cartea În mijlocul lucrurilor este un puzzle de crochiuri ale vieţii de cuplu, care poate fi amuzantă, tensionată, hâtră, profundă sau superficială, alături de schiţe ale contemporaneităţii. “George Mihalcea îşi asumă cu […]

Băiatul din valiză. ”Avea genunchii lipiţi de piept, de parcă l-ar fi împăturit cineva”

În valiză era un băiat: gol, cu părul bălai, destul de firav, cam de trei anişori. Şocată, femeia se clătină pe călcâie şi se prăvăli peste un tomberon de plastic.

Semnele timpurii ale viitorului lider. Cum arată copilăria minților conducătoare?

mai toți liderii sunt elocvenți în discurs, iar mulți dintre ei și în scris. Nu doar că au o poveste promițătoare; ei pot s-o spună în mod convingător. Un semn distinctiv al viitorului lider este un grad generos de inteligență lingvistică…

Platforma RePose: Comunicarea cu morții nu se mai dovedește apanajul misticilor

enirea invenției sale nu e de a prelungi, prin mijloace virtuale, identitatea completă și dinamică a celor decedați, ci doar să ofere un surogat (foarte convingător) pentru cei aflați în doliu.

Cum ai grijă de igiena ta cerebrală?

Faptul de citi sistematic, atît cărţi de ficţiune sau poezie, cît şi lucrări savante sau metafizice ori interesul pentru domenii bine documentate pe internet contribuie, de asemenea, la întreţinerea formei cerebrale.
 Dieta particulară, bazată pe alimente bogate în vitamina E, este şi ea un argument serios în favoarea viziunii psihiatrului francez.


Cum scapi copiii de FRICA DE DOCTOR? Curiozitatea ca antidot al anxietăţii

Ipoteza autorului studiului era simplă: copiii care sunt lăsaţi să-şi manifeste curiozitatea şi să exploreze instrumentele medicale cu aparenţă înfricoşătoare, în timpul unei vizite inofensive la spital, s-ar putea să fie mai puţin speriaţi atunci când va trebui să fie trataţi pentru o afecţiune medicală.

3 motive ca să intri în universul Grisha

… A doua mișcare deșteaptă a fost să construiască partea de fantasy și să evite clișee precum zei, spiriduși, mutanți, vrăjitori, vampiri și strigoi.

Page 169 of 294

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén