De patru decenii, metoda “Gordon” dovedeşte că dascălii pot aplica tehnici psihologice de negociere şi comunicare pentru a se impune la clasă fără să bată cu pumnul în masă şi fără a ţine lecţii de morală.

Psihologul american Thomas Gordon dezvăluie instrumentele pentru aplanarea conflictelor din şcoală în cartea “Profesorul eficient”. Iată cum funcţionează metoda sa de negociere cu elevii:

Metoda a III-a (primele două se bazează pe autoritatea puterii şi a cunoaşterii – n.n.) abordează o situaţie de conflict de interese într-o manieră ce obligă părţile implicate să-şi conjuge eforturile în găsirea unei soluţii acceptabile pentru ambele tabere – soluţie ce presupune ca nimeni să nu piardă.

          
Un exemplu:
    
Dlui Jones îi place să-şi înceapă orele de ştiinţe cu o scurtă prezentare a activităţilor ce urmează a se desfăşura în ziua respectivă. Întrucât mai tot timpul întârzie, Sylvia îi cere dlui Jones să repete instrucţiunile, sau să-i răspundă la o serie de întrebări referitoare la procesul în desfăşurare.
Dl JONES: De câte ori întârzii la ora mea pierzi partea cu instrucţiunile iar eu trebuie să-mi pierd timpul să-ţi spun personal ce ai de făcut. M-am săturat să fac asta! (MESAJ !!!)
SYLVIA: Ştiţi, eu fac parte din redacţia revistei şcolii şi în ultima vreme am fost foarte ocupaţi încercând să respectăm termenele impuse de tipografie. De asta am întârziat mereu.
   
Dl JONES: Înţeleg. Eşti convinsă că munca în echipa de elaborare a revistei e atât de presantă încât, dacă vrei să i te dedici, va trebui să întârzii la ore. (ASCULTARE ACTIVĂ)
SYLVIA: Da…ăăă, nu chiar. Dacă puneţi problema aşa rezultă că eu nu dau nicio importanţă orei de ştiinţe. Adevărul este că eu vin la ora dvs. tot timpul anului iar activitatea la revistă ţine doar câteva săptămâni. Înţelegeţi ce vreau să spun?
   
Dl JONES: Da, vrei să spui că întârzierile sunt doar un fenomen temporar. N-ai întârziat până acum câteva săptămâni. Însă mai nou a intervenit ceva, care e doar temporar. Nu? (ASCULTARE ACTIVĂ)
SYLVIA: Îhî. Cam pe la sfârşitul săptămânii viitoare terminăm deja corecturile. După aceea nu mai am motive să întârzii.
   
Dl JONES: Curând, problema se va rezolva de la sine. (ASCULTARE ACTIVĂ)
SYLVIA: Da.
   
Dl JONES: Acum înţeleg de ce-ai tot întârziat, dar nu asta este problema mea. S-o mai spun o dată. Eu obiectez la faptul că trebuie să pierd timp ca să-ţi spun ce ai de făcut după ce ajungi aici. Când vii târziu, eu trebuie să încetez orice activitate ca să te pun pe tine la curent. Nu vreau să mai fac asta, nici măcar pentru următoarele două săptămâni. Ai vreo idee despre cum am putea rezolva chestiunea aceasta?
SYLVIA: (Stând pe gânduri) Păi, ce-ar fi dacă Joy mi-ar lua reportofonul în zilele când urmează să întârzii şi ar înregistra instrucţiunile dumneavoastră? Când ajung, eu le pot asculta la căşti şi aşa aş şti şi eu ce ştie deja toată lumea.
    
Dl JONES: Eu nu văd nimic rău în asta. Dac-o rogi pe Joy să-mi aducă reportofonul la catedră, eu mă angajez să rezolv cu înregistrarea instrucţiunilor. Apoi, când ajungi tu, vii la catedră şi-ţi iei reportofonul.
SYLVIA: Foarte bine. Mâine îmi aduc reportofonul.
  
Dl JONES: Atunci, pe mâine. Numai bine!
   
În această serie de interacţiuni, atât profesorul cât şi elevul au reuşit să-şi satisfacă nevoile printr-o soluţie sugerată de Sylvia şi acceptată de dl Jones. Ambii s-au putut declara mulţumiţi după această întâlnire. Dl Jones a putut spune “Numai bine” cu sinceritate!
  
Fragment din volumul “Profesorul eficient. Programul Gordon pentru îmbunătăţirea relaţiei cu elevii” de Thomas Gordon şi Noel Burch – apărut inițial în ediția online a ”Ziarului de Duminică”