Cu siguranță, un eșec nu este un  lucru despre care un scriitor ar dori să vorbească, însă în cazul lui David Szalay, câștigătorul Booker Prize 2025 cu romanul Ce nu poate fi rostit publicat de Editura TREI, un manuscris abandonat a devenit punctul de plecare pentru o carte cu succes răsunător.

            „În 2020, am abandonat o carte la care lucram de câțiva ani și pe care o scrisesem deja în mare parte. Desigur, a fost o decizie dificilă la vremea aceea, dar cu siguranță cea corectă și am simțit o mare ușurare când, în cele din urmă, am luat această hotărâre”, spune scriitorul care, pe lângă prestigiosul premiu literar, a primit și un cec în valoare de 50.000 de lire sterline. 

            „Conceptul central era greșit”, explică David Szalay într-un interviu pentru The Guardian. Astfel că, după o muncă de câțiva ani și 100.000 de cuvinte scrise, a decis că renunțarea la acel manuscris e cea mai bună soluție. Sentimentul de ușurare a fost imediat urmat de presiunea tot mai intensă de a începe o nouă carte. „Primul capitol din Ce nu poate fi rostit s-a născut din acea carte abandonată, din unele dintre puținele fragmente despre care simțeam că merită păstrate. A fost un proces destul de dificil, pentru că încrederea mea fusese zdruncinată”, mărturisește autorul romanului al cărui titlu e acum pe buzele tuturor.

            David Szalay dorea să scrie un roman care să se refere atât la Marea Britanie, cât și la Ungaria (scriitorul s-a născut dintr-o mamă canadiană și un tată maghiar, și-a făcut studiile în Marea Britanie, iar acum trăiește la Viena), pentru a reflecta sentimentul de a fi „blocat emoțional între cele două țări”. De asemenea, mai voia să scrie despre natura fizică a existenței umane, cu tot ce decurge din acest fapt. „Evident, aceasta este o parte a fiecărei povești, dar foarte rar este ideea principală”.

            Scriitorul distins cu Booker Prize 2025 își amintește cum a deschis un document Word nou și i-a dat titlul provizoriu „Flesh”. Evident, titlul atât de puțin literar și foarte riscant a produs emoții editorului.

            „Este oarecum provocator”, recunoaște și David Szalay. „Sună puțin vulgar, puțin sordid. Dar poate că asta reflectă ceva din carte. Și, desigur, cuvântul are și o tradiție literară importantă – Biblia, Shakespeare. Combină trivialul cu profundul, sordidul cu ceea ce este serios, într-un mod care mi s-a părut potrivit. Anunță una dintre preocupările principale ale romanului și anume natura inevitabil fizică a existenței noastre, cu tot ceea ce decurge din ea. Și, pe lângă toate acestea, cred că este pur și simplu un titlu puternic, impactant și memorabil!”.

În primul capitol, inspirat din manuscrisul abandonat, István, un băiat de cincisprezece ani, trăiește într-un oraș nou, într-un cartier din Ungaria, alături de mama lui. O vecină de 42 de ani îl seduce, iar o confruntare cu soțul acesteia se încheie în mod tragic. „Cu siguranță aș citi al doilea capitol”, s-a gândit David Szalay după ce a scris primele pagini, așa că următoarea întrebare a fost cum să ducă povestea mai departe.

István petrece un timp la un centru de detenție juvenilă, apoi, ca parte a armatei maghiare, merge în războiul din Iraq – evenimente la care se face doar referire, pentru că aceste episoade din viața lui nu apar în roman. Cititorii îl descoperă pe protagonist ca bodyguard la un club din Londra, apoi devine șofer al unei familii foarte bogate. Grație atracției pe care o exercită asupra sexului frumos, István e propulsat el însuși printre cei mai înstăriți englezi, intră în lumea afacerilor și are o familie, dar evenimentele se precipită, în cele din urmă, într-un mod total neșteptat.

István nu este un erou obișnuit de roman, în parte datorită stilului atât de concis și sugestiv al lui Szalay. Cititorii află despre el că are succes la femei, dar nu știu cum arată, pentru că trăsăturile sale nu sunt descrise. Dialogurile sunt laconice, István mulțumindu-se să răspundă, în general, OK la multe dintre întrebări (folosește cuvântul de aproximativ 500 de ori). Episoade semnificative din viața lui lipsesc, referirile la ele fiind mai mult aluzive. Însă, István este construit mai mult prin ceea ce nu se rostește. Prin tensiunea care se simte în spatele celor câtorva cuvinte, prin neliniște sau izbucniri violente.  „Desigur, la suprafață este un personaj total contemporan, dar în esență, l-am construit după logica unei tragedii grecești, unde eroul este supus tuturor încercărilor înainte de catharsis”, mai spune scriitorul câștigător al Bokker Prize 2025.

Publicat de Editura TREI, romanul Ce nu poate fi rostit poate fi comandat pe site-ul grupului editorial.