Emoţiile fac parte din patrimoniul nostru genetic și din reţelele noastre cerebrale, fiind apoi consolidate de educaţia noastră și de mediul nostru cultural. Toate ne sunt utile: furia, tristeţea, teama, anxietatea, rușinea — au funcţii foarte precise. Ele ne sunt folositoare, cu condiţia să nu atingă intensităţi prea mari, să nu dureze prea mult și să nu le pierdem din vedere finalitatea. Altfel spus, cu condiţia ca noi să fim conștienţi de existenţa lor, de mecanismele lor și de influenţa pe care oau asupra noastră: acestea definesc ceea ce numim inteligenţă emoţională.
Din punct de vedere evoluţionist, emoţiile cu tonalitate negativă sau dezagreabilă sunt asociate unor situaţii deseori periculoase, care ne pot pune în pericol supravieţuirea. Furia ne permite să-i intimidăm pe ceilalţi (și să evităm astfel o înfruntare fizică ce ne poate costa scump), teama ne face să evităm pericolele potenţiale (incitându-ne în cel mai bun caz să fim prudenţi și în cel mai rău caz să fugim), tristeţea ne constrânge să încetinim ritmul pentru a reflecta etc. În timp ce emoţiile așa-numite pozitive sunt asociate cu situaţii de c ăutare de resurse (hrană, odihnă, schimburi agreabile, precum jocurile sau raporturile sexuale). Dar ceea ce este agreabil nu este niciodată o prioritate în raport cu ceea ce este periculos: în natură, trebuie rezolvat întotdeauna mai întâi pericolul. Tocmai de aceea emoţiile așa-zis negative deţin un soi de potenţială supremaţie asupra emoţiilor pozitive, în egală măsură în claritatea, intensitatea, puterea lor de manifestare și în capacitatea de a ne atrage atenţia. Fără emoţiile pozitive însă, nu am rezista pe termen lung: ele ne ajută să ne redeschidem ochii și să stabilim legături cu ceilalţi, să găsim resurse, să inventăm soluţii; ele sunt carburantul nostru pentru a merge înainte. Așadar, avem nevoie și de unele și de celelalte. Emoţiile negative seamănă întrucâtva cu certurile dintr-o familie, care izbucnesc subit, sunt violente și fac ravagii. Fără emoţiile pozitive, nu ne-am mai vorbi în familie, pentru că ar fi un infern pe pământ! Așa cum spunea Descartes în Despre pasiunile sufletului: „Acum, când le cunoaștem pe toate, avem mai puţine motive să ne temem de ele decât aveam odinioară; căci știm că sunt toate bune ca natură, și că nu trebuie să evităm decât să ne folosim greșit de ele sau prea des“.
Ca să înţelegem mai bine emoţiile, putem folosi două axe — axa valenţei (agreabilă sau dezagreabilă) și axa intensităţii. Pe această a doua axă se află emoţiile explozive, aproape incontrolabile atunci când izbucnesc în noi, precum furia sau teama; și stările emoţionale de mai mică intensitate, pe care le putem numi „umori“ sau „stări sufletești“, pe care cercetătorii le consideră din ce în ce mai importante căci reprezintă esenţialul trăirilor noastre emoţionale. Emoţiile puternice sunt atât de solicitante fizic și psihic, încât nu ne putem permite să le cădem pradă de mai multe ori pe zi: altminteri am ajunge să fim uzaţi peste măsură și asta ne-ar putea ucide. Când cerem cuiva să-și amintească ultima dată când a fost furios peste măsură, foarte trist, foarte neliniștit, foarte rușinat sau, poate, foarte fericit, îi este deseori greu să găsească situaţii recente. În schimb, este foarte probabil că de azi-dimineaţă încoace am trăit cu toţii mai multe stări emoţionale moderate, care presupun puţină tristeţe, puţină neliniște, puţină bună dispoziţie sau bucurie.
Este important să descoperim aceste stări discrete: ele sunt foarte importante, căci reprezintă un soi de compost ce facilitează nașterea unor emoţii mult mai puternice și a unui întreg sistem de gânduri, a unei întregi viziuni despre lume. Faptul că ești în permanenţă pradă resentimentelor sau unei stări de iritare faţă de ceilalţi îţi afectează imaginea pe care o ai despre lume și modul în care te comporţi în societate. Iată de ce ne încurajăm pacienţii să acorde atenţie acestor emoţii subtile, de fundal, în special în fazele de prevenire a recăderilor, de învăţare a artei stării de bine, a artei echilibrului interior. Cum să devenim conștienţi de
aceste stări emoţionale? De un real folos ne sunt abordările contemplative și meditative, dar și alte forme de muncă cu sine: să ţinem un jurnal, să facem terapie cognitivă care ne încurajează să stabilim niște legături între situaţiile pe care le trăim, emoţiile pe care le simţim, gândurile care apar atunci și comportamentele care sunt consecinţa acestei înlănţuiri de cauzalităţi. Christophe
TREI SFATURI DE LA CHRISTOPHE PENTRU O BUNĂ GESTIUNE A EMOȚIILOR
• Iubiți‑le pe toate! Toate emoțiile noastre sunt semnale care ne transmit ce nevoi avem. Emoțiile pozitive ne spun că nevoile noastre sunt satisfăcute sau pe cale să fie satisfăcute. Emoțiile negative, că nu sunt satisfăcute. Ascultați‑le, așadar, și reflectați ca să acționați cât mai adecvat pentru echilibrul nevoilor voastre fundamentale.
• Cultivați emoțiile plăcute! Aveți grijă să le alimentați dincolo de automatisme și obiceiuri. Studiile au arătat că, dacă experimentăm de două sau de trei ori mai multe emoții plăcute decât neplăcute se creează un echilibru optim și realist (nu putem fi tot timpul binedispuși).
• Nu vă descurajați! Una dintre cele mai importate provocări ale vieții noastre este să ne menținem echilibrul emoțional. Firește că vom avea parte de recăderi, vom fi din nou victime ale unor stări de furie absurdă, de angoasă extremă și de tristețe exagerată. Trebuie să acceptăm faptul că viața este presărată cu derapaje. Iată de ce detest proverbe de tipul: „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba“, care afirmă că, de fapt, nu ne schimbăm niciodată. Învățăm și ne formăm continuu, prin urmare trebuie să acceptăm „recăderile“. Nu există o scurtătură pe acest drum. Dar reușim întotdeauna să ajungem la destinație, dacă nu ne oprim din mers.
Fragment din Înțelepciunea: de la Acceptare la Zen. Sfaturi pentru viața de zi cu zi de la un călugăr, un filosof și un psihiatru de Christophe André, Alexandre Jollien, Matthieu Ricard
Leave a Reply