PP_Cand spun nu_siteDEZAMORSAREA funcționează excelent în cazul criticilor manipulatoare ale unor persoane cu care ai legături formale sau comerciale și care nu îți sunt foarte apropiate. Aceasta este o abilitate foarte eficientă pentru a te desensibiliza față de criticile altora și a le reduce efectiv frecvența, prin fixarea rapidă a unei distanțe psihologice, a unei granițe între tine și persoana al cărei comportament îl DEZAMORSEZI. Însă, DEZAMORSAREA este o abilitate pasivă, care nu îl determină pe interlocutor să devină el însuși asertiv — lucrul pe care de fapt îl dorești —, în loc să încerce să te manipuleze, deși aceasta ar fi situația de dorit, în cazul în care persoana respectivă este una cu care relaționezi frecvent, cum ar fi soțul/soția, vreunul dintre părinți, un alt membru al familiei sau un prieten apropiat.

Probabilitatea ca și cealaltă persoană să devină asertivă sporește odată cu utilizarea altei abilități verbale, pe care eu am numit‑o INTEROGAȚIA NEGATIVĂ. Ca și în cazul DEZAMORSĂRII, când folosești INTEROGAȚIA NEGATIVĂ, nu răspunzi la observațiile critice legate de greșelile tale prin dezmințiri, printr‑o atitudine defensivă sau printr‑o contramanipulare critică. Provocând în mod intenționat critici explicite sau solicitând de la cel care te critică, de o manieră discretă și calmă, informații suplimentare în legătură cu remarcile sale referitoare la așa‑zisele greșeli, întrerupi în schimb ciclul manipulării. Așa cum rezultă și din denumirea sa, aceasta este o deprindere prin care soliciți mai multe informații în legătură cu obiectul criticii.

INTEROGAȚIA NEGATIVĂ

Pentru a înțelege conceptul de INTEROGAȚIE NEGATIVĂ, vom analiza diferențele dintre două posibile modalități de a răspunde la o observație critică, de exemplu din partea soției:
(1) „Nu înțeleg. Ce e rău în faptul că mă duc la pescuit?“;
(2) „Ce te face să crezi că nu e bine să merg la pescuit?

Prima frază reprezintă un răspuns asertiv și nondefensiv, de tip INTEROGAȚIE NEGATIVĂ, care nu este critic la adresa soției și care o îndeamnă să facă în continuare declarații critice, analizându‑și propriile reguli de bine și rău pe care le folosește în gestionarea acestui conflict. Cea de‑a doua frază este însă defensivă, deviind atenția spre soția ta. Ea poate fi cu ușurință interpretată și în majoritatea cazurilor chiar este, ca fiind sarcastică și condescendentă la adresa soției.

Diferența dintre aceste două fraze, care par să spună același lucru, este uriașă. Prin prima frază ca răspuns la critică, îți îndrepți atenția spre tine însuți, spunând efectiv: „Hai să vedem ce anume din ceea ce fac este greșit sau nu‑ți place“. În același timp, te comporți într‑un fel care arată că această critică nu este neapărat ceva supărător. Cu cea de‑a doua frază, însă, îți acuzi soția (sau pe oricine altcineva te critică) spunând, efectiv: „Cine naiba te crezi, ca să‑mi spui mie ce să fac?“

Dacă la întrebarea ta „Ce e rău în faptul că mă duc la pescuit ?“ soția ta răspunde cu motive „logice“ sau „întemeiate“ pentru care pescuitul este rău, ca de exemplu: „Îți provoacă dureri de cap“; „Îți impregnează hainele cu un miros urât“ sau „Te obosește prea tare“, poți să‑ți continui interogația (negativă): „Nu înțeleg. Ce este rău în legătură cu faptul că merg la pescuit și mă trezesc cu o durere de cap (sau obosesc sau îmi miros urât hainele)?“ Folosind cu perseverență INTEROGAȚIA NEGATIVĂ pentru a solicita mai multe informații despre astfel de afirmații critice, cum ar fi: „Te întorci prea obosit“, vei descuraja folosirea afirmațiilor bazate pe structuri manipulatoare și, cel mai probabil, soția ta va fi mai dispusă să‑ți dezvăluie în mod asertiv adevăratul motiv pentru care o necăjește mersul tău la pescuit, de exemplu: „Când ești atât de obosit, nu mai ieșim seara (nu mai facem dragoste/nu ne mai distrăm împreună sau orice altceva)“. Motivul criticii este astfel dezvăluit și poate fi combătut în mod asertiv de amândoi soții, ajungându‑se la o situație de compromis în care tu poți merge la pescuit, iar ea va obține ceea ce își dorește (asta doar dacă nu ți se face teamă și nu recurgi iar la vechile metode cu care ai fost obișnuit, adică negare, apărare și contracritică, pentru a evita să faci față în mod asertiv dorințelor soției).

Rezultatul final al celei dintâi întrebuințări a INTEROGAȚIEI NEGATIVE va fi, în cel mai bun caz, faptul că soția ta își va examina propria structură de bine‑și‑rău (durerile de cap sunt rele, oboseala este rea, mirosul de pește este rău), pe care încearcă să ți‑o impună prin manipulare, în loc să‑și exprime deschis dorința de a face altceva decât ca tu să mergi la pescuit, apoi să rămâneți toată seara acasă din cauza oboselii tale. Rezultatul optim ar fi ca soția ta să renunțe la modul ei de‑a interacționa cu tine prin impunerea unor structuri de bine‑și‑rău și să înceapă să‑și exprime în mod asertiv dorințele. Dacă ea nu răspunde în mod asertiv, afirmându‑și sincer dorința, rezultatul final al interacțiunii verbale de tip INTEROGAȚIE NEGATIVĂ va constitui, în cel mai rău caz, un armistițiu, în care critica ei manipulatoare va fi temporar stopată. Dacă rezultatul optim final al INTEROGAȚIEI NEGATIVE nu este realizat, fiindcă apare un blocaj și soția renunță pur și simplu la afirmațiile critice, poți încerca să ieși din acest impas cu ajutorul unei INTEROGAȚII NEGATIVE prin care îți îndemni soția să se exprime deschis. De exemplu, ai putea întreba (într‑o formulare negativă): „Realmente, nu înțeleg. Trebuie să existe și alte motive pentru care nu este bine să merg la pescuit, pe lângă faptul că ar putea fi obositor, că aș putea mirosi urât sau m‑aș putea alege cu o durere de cap. Ce altceva este greșit sau nu‑ți place în legătură cu mersul meu la pescuit?“ Cu o astfel de încurajare necritică, este mai probabil ca soția să răspundă în mod asertiv, recunoscând ce vrea ea, de fapt, să facă în weekend, ajungându‑se astfel la un compromis avantajos pentru amândoi.

Din păcate, comportamentul în caz de conflict derivă deseori din folosirea acestei structuri extrem de comune de categorisire a lucrurilor în bune și rele. Alte exemple de comportament din cauza căruia pacienții de ambele sexe ajung la conflict în cadrul căsniciei, prin manipulare critică, ar mai fi: stilul vestimentar, ordinea, lipsa de punctualitate, echilibrarea bugetului familiei, plata la timp a facturilor, flirtul în societate, împărțirea sarcinilor casnice, responsabilitatea legată de copii etc. Manipularea de tip bine‑și‑rău în astfel de situații poate fi blocată prin INTEROGAȚIE NEGATIVĂ, facilitând astfel o negociere reală a lucrurilor care plac sau displac fiecăruia și realizarea unui compromis viabil.

Învățându‑i pe oameni să priceapă conceptul nondefensiv din spatele INTEROGAȚIEI NEGATIVE, am folosit următorul dialog general de formare, drept prim exercițiu. În acest exercițiu, eu sau alt cursant/pacient aducem o critică nesituațională – adică neraportată la vreo situație anume – cursantului/pacientului începător, acesta fiind instruit în legătură cu răspunsurile de tip INTEROGAȚIE NEGATIVĂ adecvate criticii respective. Ca și în exercițiul de DEZAMORSARE, criticul face mai întâi unele observații jignitoare despre stilul vestimentar al învățăcelului, subiect pe care cei mai mulți dintre noi putem să‑l tolerăm cu un minimum de stres. Îndată ce el devine capabil să gestioneze această critică prin INTEROGAȚIE NEGATIVĂ, fără să recurgă la negare, la o atitudine defensivă sau la o contracritică agresivă, criticul se îndreaptă treptat spre domenii mai intime decât aparența fizică, apoi înspre trăsături de personalitate și „morale“ ale studentului. Acest dialog standard de formare durează între 10 și 15 minute și se repetă săptămânal în clasă, în terapia de grup, precum și ca temă pentru acasă, cu ajutorul unui prieten, până când novicele încetează să reacționeze defensiv în cursul dialogului. El este învățat, ca și în cazul DEZAMORSĂRII, să nu dea o tentă sarcastică INTEROGAȚIEI NEGATIVE, așa cum ar fi tentat s‑o facă. Sarcasmul — agresivitate verbală ușor voalată —, în cazul aplicării INTEROGAȚIEI NEGATIVE, va declanșa răspunsuri agresive, în loc de critici repetate și, cel mai probabil, va pune capăt interacțiunii și posibil chiar relației. Una dintre pacientele mele, Sharon, făcându‑și într‑o zi apariția la terapia de grup cu un ochi învinețit, mi‑a mărturisit: „Ar fi trebuit să vă ascult. În schimb, am învățat pe propria‑mi piele că nu e bine să fii sarcastic când folosești dezamorsarea sau interogația negativă cu iubitul tău!“


DIALOGUL NR. 5
UN EXERCIȚIU PRACTIC INIȚIAL DE FOLOSIRE A INTEROGAȚIEI NEGATIVE ÎN GESTIONAREA CRITICII

PAUL: Beth, văd că nu arăți prea bine astăzi.
BETH: Ce vrei să spui, Paul?
PAUL: Ei bine, mă uitam să văd cum arăți astăzi. Și văd că nu arăți prea bine.
BETH: Te referi la cum arăt sau la cum sunt îmbrăcată? [INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Păi, bluza asta e cam aiurea.
BETH: Ce anume legat de bluza mea mă face să arăt rău? [răspuns prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Parcă nu‑ți vine bine.
BETH: Crezi că e prea largă? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Da, poate că de asta.
BETH: Dar ce zici de culoarea ei, mă face să arăt caraghioasă? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Mda, nici culoarea nu‑i prea grozavă.
BETH: Mai arată ceva rău în afară de culoare? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Nu, cred că doar asta.
BETH: Ce zici de pantaloni? Cum ți se par? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Nici ei nu arată prea grozav.
BETH: Ce anume legat de ei mă face să arăt rău? [răspuns prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Doar că nu par în regulă.
BETH: Ce zici de culoare? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Nu, culoarea e de vină.
BETH: Dar de croială ce zici? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Par cam largi.
BETH: Mai este și altceva legat de mine care nu e în regulă? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Ei bine, mi se pare că vorbești cam mult.
BETH: Stai să pricep. Vorbesc prea mult? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Ai tendința de a spune lucruri negative și de a insista la nesfârșit asupra lor.
BETH: Vrei să spui că pur și simplu nu renunț? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Da, cam asta ar fi, vorbești întruna și nu accepți ce‑ți spun.
BETH: Stai să văd dacă am înțeles bine. Zici că nu te ascult? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Nu pare să‑ți pese dacă îți spun sau nu anumite lucruri.
BETH: Sună de parcă ai spune că sunt insensibilă, nu‑i așa? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Așa‑i. Ești insensibilă.
BETH: Mai este și altceva, pe lângă faptul că sunt insensibilă? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Da, pari cumva neobișnuită.
BETH: Ce anume din ceea ce fac este neobișnuit? [răspuns prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Exact ceea ce faci acum, faci ceva cu totul neobișnuit.
BETH: Poți să detaliezi? [îndemn prin INTEROGAȚIA NEGATIVĂ]
PAUL: Nu, nu cred.
BETH: În regulă, poate data viitoare când ne întâlnim, o să ai chef să‑mi spui mai multe despre asta.
PAUL: În regulă.


Deși INTEROGAȚIA NEGATIVĂ se dovedește ocazional utilă pentru gestionarea unor conflicte în relațiile formale sau parțial structurate (mai ales împreună cu celelalte competențe verbale asertive), ea este de cel mai mare ajutor în gestionarea asertivă a conflictelor cu persoanele apropiate, în relații nestructurate și bazate pe egalitate, prin faptul că:

(1) te desensibilizează față de critica persoanelor apropiate ție, astfel încât să poți asculta ce‑ți spun;
(2) te ajută să pui capăt criticii manipulatoare repetitive a acestor persoane, astfel încât să nu te scoată din sărite;
(3) reduce utilizarea de către interlocutor a structurii de bine‑și‑rău în interacțiunea cu tine, îndemnându‑l să spună deschis ce vrea, astfel încât să puteți ajunge la un compromis satisfăcător pentru amândoi.

 

Fragment din cartea nou apărută în colecția psihologie practică – Când spun „Nu“, mă simt vinovat de Manuel J. Smith