Luca Niculescu (Digi TV): În Franţa are loc o dezbatere foarte aprinsă privind căsătoria între homosexuali. Au loc manifestări importante de ambele părţi, am impresia că mai ales din partea celor care se opun acestui proiect de lege. Sînteţi pentru această opoziţie?

Pascal Bruckner: Consider că opoziţia faţă de căsătoriile între homosexuali nu prea are de-a face cu homosexualitatea, este vorba, mai degrabă, de o opoziţie de ansamblu, la adresa guvernului lui Hollande. Cred că aici se amestecă mai multe lucruri. Pentru dreapta, care se dezintegrează, este o modalitate de a-şi strînge trupele, iar în spatele opozanţilor căsătoriilor gay se află opoziţia Bisericii Catolice, care se află în plină criză. Ştiţi că francezii nu prea mai merg la slujbă, numărul de preoţi este în scădere, Biserica Catolică traversează o criză de vocaţie, iar sosirea a cinci milioane de cetăţeni musulmani pe teritoriul francez a avut asupra catolicilor şi protestanţilor efectul unei bîte în moalele capului, iar în prezent reprezintă un moment de trezire. Căsătoriile între homosexuali sînt, pentru creştini, un pretext pentru a-şi reanaliza concepţiile, pentru a se remobiliza, pentru a fi mîndri de identitatea lor, pentru a spune că ne aflăm în faţa unei religii foarte demonstrative, foarte agresive şi vizibile, foarte practicante – islamul – şi este momentul ca şi noi, catolicii, să strîngem rîndurile şi să fim împreună în mod public. Consider că povestea căsătoriilor gay nu este altceva decît o ocazie de conjunctură pentru ca cele două tabere – Dreapta şi Biserica Catolică – să se reafirme ca atare.

Casatoria din dragosteDeci nu credeţi că opoziţia faţă de căsătoriile gay este puternică în sine?

Nu. Oricum, legea va fi adoptată, ea există deja în unele state europene, iar după instituirea căsătoriilor gay va trebui să ne gîndim la divorţul pentru homosexuali. Faptul că homosexualii se căsătoresc nu schimbă cu nimic instituţia căsătoriei, care este în criză de vreo 40 de ani. Oricum, mariajul pierde teren în Franţa, francezii se căsătoresc din ce în ce mai puţin, ei recurg tot mai mult la PACS – un pact de uniune civilă: oamenii trăiesc în uniune liberă, în concubinaj, iar legea le oferă aproape aceleaşi avantaje ca oamenilor căsătoriţi, mai puţin pe plan fiscal: pot avea copii, pot beneficia de alocaţii. Căsătoria ca instituţie se află în criză profundă. După cum am scris într-o altă carte, căsătoria din zilele noastre se bazează doar pe iubire, ea nu mai este sacră, ca odinioară, în ţările de tradiţie catolică, deci nici căsătoriile între persoane de acelaşi sex nu se vor sustrage acestei evoluţii. Aşadar, homosexualii şi lesbienele se vor căsători, după care vor divorţa, vor avea loc procese, litigii, avocaţii se vor îmbogăţi un pic mai mult.

Prin urmare, cei mai cîştigaţi vor fi avocaţii. În prezent, adevăratul trio adulterin nu mai este format din amant, soţ şi soţie, ci din soţ, soţie şi avocat. Avocatul este amantul ambelor părţi şi se va îndrepta către partea care îl va plăti mai bine. Căsătoriile între homosexuali nu vor schimba radical nici familia, nici căsătoria. Trăim un fenomen foarte paradoxal în ţările occidentale, la fel şi în România. Pe de o parte, avem o valorizare extremă a familiei pe care am ales-o, ne adorăm copiii, copiii sînt regii societăţii, vrem pentru copiii noştri cea mai bună soartă posibilă, iar pe de altă parte, căsătoria ca instituţie pierde teren, oamenii se separă, divorţează, formează alte familii, deci nu trăim momente de decadenţă – cum spun pesimiştii sau conservatorii –, trăim, dimpotrivă, un moment de recompunere a formelor familiale; însă – contrar a ceea ce auzim adesea, – familia este cea care triumfă în prezent, numai că această familie se bazează nu pe legături de constrîngere, ci pe legături de dragoste, de aceea este dificil să locuieşti cu persoana iubită. Pentru că ne iubim, iar în ziua în care nu ne mai iubim, uniunea se distruge – şi aceasta este marea provocare a secolului următor.

Deci trebuie să consolidăm dragostea, dacă ea este liantul dintre oameni…

Exact, trebuie să luptăm pentru a consolida dragostea. Problema care se pune şi care se punea deja pe vremea strămoşilor noştri este următoarea: se poate clădi o uniune durabilă numai pe dorinţă şi pasiune? Oare nu trebuie introduse în cadrul căsătoriei sau al cuplului elemente pe care noi, oamenii moderni, le îndepărtăm cu oroare – cum ar fi interesul economic, interesul financiar, avînd în vedere că un cuplu este o mică entitate economică? Dacă eşti sărac, dragostea dispare foarte rapid, trebuie să-ţi poţi creşte copiii sau să închiriezi un apartament convenabil, să duci o viaţă decentă, să-ţi poţi permite să pleci în concedii, călătorii, dar trebuie să integrăm elemente realiste, şi cum am putea, dacă ne-am bucurat atît de mult să ne debarasăm de ele, pe motiv că sînt nişte idei învechite din secolul al XVIII-lea, al XIX-lea? Cred că asta a fost prostia eliberării sexuale, un scriitor libertin chiar o afirmă. Da, a fost prostia acelor ani cînd nu aveam pe buze decît cuvinte ca poftă, dorinţă sexuală, pasiune şi cred că în prezent ne dăm seama că n-o să mai ajungem în vremurile anilor ’60, cu emanciparea femeilor, cu eliberarea moravurilor. Nu prezintă interes să revenim în trecut, dar vom tempera acest progres prin reintegrarea elementelor care erau considerate pînă în prezent tabu. Rolul banilor, de exemplu. Foarte puţini vorbesc despre această temă. Protestantismul este religia banilor. Anglo-saxonii adoră banii. Mai este şi diferenţa de roluri economice în cuplu. Ce se întîmplă în cuplu cînd femeia cîştigă mai mult decît bărbatul şi are o poziţie socială mai avantajoasă? Este o situaţie foarte dificilă, care se vede în cazul femeilor politice de anvergură din Franţa – soţul lor abia dacă există. Aceasta este o recompunere a rolurilor tradiţionale, care o să fie pasionant de analizat în anii care vin.

Şi credeţi că această recompunere va avea loc în 10-15 ani?

Cred că este deja în curs. Nu este vorba despre decadenţa familiei – a tradiţionaliştilor, aşa cum se spune –, ci familia se reconstruieşte pe noi baze, poate peste 12-15 ani chiar vom asista la renaşterea dragostei, probabil că va fi un fenomen minoritar, rezervat celor puţini şi fericiţi, snobilor şi nobililor care vor regăsi plăcerea mulţimilor. Doar snobii se vor mai căsători. Nimic nu este decis definitiv, de aceea nu sînt pesimist nici în ceea ce priveşte familia, nici căsătoria, nici Europa, pentru că trebuie să ne păstrăm sîngele rece pe timp de criză. Panica înseamnă să cădem iremediabil tocmai în ceea ce vrem să evităm.

Citiți întregul interviu în Dilema Veche