C.G. JUNG: Psihologia religiei vestice si estice

Teologii l-au acuzat de «psihologism», iar psihologii şi psihanaliştii de «misticism». Asemeni lui Freud, Jung consideră religia ca pe rezultatul proiecţiei în cer a psihismului inconştient. Spre deosebire de Freud, care deriva religia din inconştientul personal (complexul patern) şi o considera un fenomen trecător, o «iluzie», pe care ştiinţa o va risipi.

Jung atribuie religiei perenitatea pe care o au arhetipurile inconştientului colectiv din care derivă, adică eternitate. Funcţia religiei este nu numai perenă, ci şi vitală, în măsura în care asigură, într-o formă simbolică, legătura dintre inconştientul colectiv şi conştiinţă.

«Zeii sunt personificări ale conţinuturilor inconştiente, căci ei provin spontan din activitatea psihică inconştientă… Mă lovesc adesea de concepţia eronată că abordarea sau explicarea psihologică a lui Dumnezeu reduce totul la psihologie. De fapt, nu este vorba despre Dumnezeu, ci despre reprezentări ale lui Dumnezeu, aşa cum am subliniat întotdeauna. Astfel de reprezentări şi imagini sunt create de oameni şi aparţin, deci, psihologiei

«Crucea înseamnă ordinea opusă neordonatului, respectiv haoticului mulţimii amorfe. Ea este de fapt unul dintre simbolurile originare ale ordinii… În domeniul proceselor psihice, ea îndeplineşte funcţia unui punct central care generează ordine şi apare, de aceea, în stările de dezordine psihică, sub forma mandalei împărţită în patru

C.G. Jung

Previous

despre cărţi

Next

Legături de sânge

5 Comments

  1. Andreea Popescu

    Buna ziua!

    As dori sa stiu cand vor fi disponibile volumele din seria Opere Complete de C. G. Jung ce, pe site, contin mentiunea “Produsul nu este disponibil momentan”.
    Multumesc anticipat!

    Cu stima,
    Andreea Popescu

    • Buna ziua, v-am raspuns si pe fb. Din pacate s-a epuizat stocul. Poate mai gasiti din ele la anticariat.
      Victor Popescu, redactor

      • Andreea Popescu

        Multumesc frumos pentru raspuns!
        Andreea Popescu

  2. mi-as dori volumele 5,8,10,13,16…. oare au fost tiparite? multumesc pt raspuns…

Leave a Reply to Andreea Popescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén