FRANCES: Nu-l mai suport pe soţul meu. Trebuie să divorţez… Trebuie să fac mereu tot ce vrea el. Chiar acum, fratele şi soţia lui sunt în vizită, iar eu trebuie să fiu la dispoziţia lor.

PRIETENA: Poţi să zici un cuvânt format din două litere: NU!

FRANCES: Nu pot să fac aşa ceva… mi-ar face viaţa un chin.

PRIETENA: Parcă ziceai că o să divorţezi, deci ce ai de pierdut? Spui că fie trebuie să cedezi complet, fie să îl părăseşti. Nu există nicio cale de mijloc?

FRANCES: Nu.

Răspunsul lui Frances ilustrează gândirea polarizată, de tipul „totul-sau-nimic”, pe care am remarcat-o la numeroase cupluri căsătorite. Frances, de pildă, nu a reuşit să găsească o soluţie rezonabilă, nici chiar atunci când i-a fost sugerată de prietena ei.

Această gândire în extreme generează în cupluri o imagine exagerată, neplăcută a celuilalt partener şi a căsniciei. Deoarece ei nu-şi pot defini corect problemele, dificultăţile pot căpăta proporţii uriaşe. Şi pentru că nu depun cine ştie ce eforturi pentru a rezolva aceste probleme aparent imense, sentimentul lor de neajutorare (şi furie) devine din ce în ce mai accentuat, contracarând şi mai mult eforturile lor de rezolvare a problemelor.

Iubirea

La o primă vedere, poate părea că Frances exagerează în mod deliberat starea proastă în care se află (ca şi cum ar avea o plăcere perversă în a se chinui singură). Nu este chiar aşa. Capcanele mentale în care cad cuplurile reflectă distorsiunile involuntare în modul de procesare a informaţiilor, şi se referă mai puţin la intenţiile conştiente sau inconştiente.

Problemele gândirii nu au nimic de-a face cu inteligenţa. Cuplurile care dau dovadă de niveluri crescute de inteligenţă în relaţionarea cu persoane din afara familiei sau în rezolvarea unor probleme de la serviciu, în viaţa conjugală se pot întoarce la o gândire primitivă, eronată, aflată sub presiunea solicitărilor, a ameninţărilor sau a frustrărilor. Gândirea strâmbă îi face pe oameni să resimtă frustrări suplimentare.

Când oamenii trăiesc sentimente extreme în relaţiile intime, cum ar fi furie, spaimă sau disperare, există un risc crescut de gândire în alb şi negru. Uneori, situaţia este extremă în realitate, caz în care reacţia emoţională poate fi adecvată. Însă cel mai des, aceste reacţii intense sunt bazate pe distorsiuni ale proceselor normale de gândire: totul-sau-nimic, citirea gândurilor, generalizarea excesivă.

    

Soluții pentru a combate nefericirea în cuplu găsiți în cartea fondatorului psihoterapiei cognitive Aaron Beck:

 Iubirea nu este de ajuns.

O carte utilă și pentru terapeuții/consilierii de cuplu!