Cărţile în vremuri holerice

Aflu că s-au luat decizii naşpa importante de către mai marii şi mai tarii ce ne conduc pe noi, mai micii şi mai slabii ţării ăsteia. Pe scurt, salariile bugetarilor scad cu 25%, iar pensiile cu 15%.

Chestia cu împrumuturile şi toată povestea cu criza aş rezuma-o cam aşa:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=JYYOY2g-tzs&hl=en_US&fs=1&]

Întrebarea e alta: cine mai cumpără cărţi pe foamea asta?

Sigur, o carte e un dar minunat!  Dar ce să facă o bunicuţă care din 1000 lei (în cazurile “de bun-simţ”) pe lună, câştigaţi cu preţul a câte 8 ore/zi timp de treizeci şi ceva de ani,  se trezeşte acum cu 15% din sumă suflaţi? Păi, nu cred că va da fuga la librărie să cumpere poveşti nepoţilor, în viitorul apropiat.

M-am gândit la cărţi pentru că mi-e greu să-mi imaginez viaţa fără ele. Fac parte din generaţia care nu a avut parte de prea multe opţiuni. Cred că ăsta e unul dintre motivele pentru care pot trăi fără TV. Şi chiar când puneam punct propoziţiei precedente, m-am gândit cum ar arăta o Românie în care nimeni nu se uită la TV timp de o săptămână? Cum ar fi să îi lăsăm pe toţi baltă, cu deciziile lor luate peste capetele noastre, cum ar fi să îi lăsăm închişi în cutiile astea manipulatoare? Să nu mai ştim nimic de crize, buget, şomaj, datorii?

Cum ar fi să ne luăm o săptămână concediu de citit? Să facem un maraton al lecturii?

Foto via The Bean and The Bear

… Cine vrea să se înscrie în acest maraton al lecturii, să îmi lase un rând. Eu ştiu deja cu ce voi începe: Micul prinţ. O carte pe care o recomand cu drag tuturor – chiar şi celor care au citit-o. Cred că în astfel de vremuri, avem nevoie, mai mult ca oricând, de poveşti…