“Pentru că am tot întrebat, dar n‑am primit răspuns: unde suntem, mai exact?”

“N‑am cum să‑ţi spun.” Sawyer scoate o bomboană mentolată din buzunarul de la piept, desface ambalajul de celofan şi o plasează între falcă şi gingie. “Dar pot să‑ţi dau câteva indicii, dacă vrei să asculţi, în schimb, propunerea mea.”

“OK”, îi spun. “Mai întâi, indiciile. Şi apoi te ascult.”

“Fostul Bloc Sovietic”, spune Sawyer. “Istorie sălbatică sub conducerea sovieticilor. Ierni năprasnice. Femei superbe, tinere.”

“Tocmai mi‑ai descris toate ţările din fostul Bloc Sovietic.”

“N-am de gând să fiu prea explicit. Şi nu uita că, din când în când, Cuba şi Vietnamul erau şi ele incluse în blocul respectiv.”

“Grozav”, îi spun. “Deci ştiu că nu‑s în Cuba sau în Vietnam. Progresăm uluitor.”

“Şi dacă tot m‑am ţinut de cuvânt în ceea ce priveşte înţelegerea noastră”, spune Sawyer. “Dacă‑mi permiţi.”

“Dă‑i drumul.”

“Diseară plec la Washington”, spune. “Îţi propun să mă însoţeşti.”

“De ce?”

Sawyer râde. “De ce! De ce!” spune, implorând zidul de beton să‑i împărtăşească nedumerirea. “De ce crezi?”

“Bănuiesc că nu ca să iau cina la Casa Albă.”

“Ca să salvezi lumea, Junior”, spune Sawyer. “Atât, nimic mai mult.”

“De la ce?”

Se holbează, uimit. “Glumeşti, nu‑i aşa?”

“Vrei să spui că mă credeţi?”

“Sigur că da, Junior”, zice. “Te‑am crezut tot timpul. Am detectat chestia aia, C/1998-E1 când ai început să agiţi spiritele şi de atunci am ţinut-o sub observaţie. E adevărat. Se întâmplă. Ai avut dreptate.”

“Şi‑atunci, de ce m‑aţi răpit?”

Sawyer zâmbeşte superior. “Pentru că ţi‑a umblat gura aiurea”, spune. “Ceea ce, după părerea mea, să nu mai zic de părerea multora, care contează foarte mult, a fost o treabă teribil de iresponsabilă. Atât ca persoană privată, cât şi în calitate de cetăţean al Americii.”

“Ce legătură are asta cetăţenia cu faptul de a fi cetăţean american?”

“Ajungem şi‑acolo. Mai întâi, a fost ceva iresponsabil din partea ta ca persoană privată din cauza unor mici efecte secundare precum, ştiu şi eu, zic la întâmplare – agitaţie, panică în masă, daune economice şi legate de infrastructură, prăbuşirea civilizaţiei aşa cum o cunoaştem. Chestii de genul ăsta.”

“Lucruri care nu s‑au întâmplat, evident.”

“E adevărat”, spune Sawyer. Sparge bomboana cu dinţii. “Şi, oricum, a fost un act iresponsabil din partea ta ca american, pentru că, înainte să dai tu din gură despre C/1998-E1, duşmanii noştri habar n‑aveau despre el. Dac‑ai fi fost un patriot adevărat şi te‑ai fi limitat la personalul Agenţiei, am fi câştigat un avantaj de câteva luni, poate chiar ani, ca să deturnăm lucrurile în favoarea noastră.”

“Nu înţeleg ce spui”, îi zic. “Cum şi ce aveţi de gând să câştigaţi de pe urma unei comete care o să distrugă Pământul?”

“Of, maturizează‑te, Junior”, spune Sawyer, plimbându‑se prin celulă. “Am putea concepe sisteme care s‑o rupă în bucăţi mai mici, apoi am putea găsi ţări cu care e foarte probabil să ne aflăm în conflict în perioada impactului şi să ghidăm fragmentele spre ei.”

“Cea mai mare tâmpenie pe care am auzit‑o vreodată.”

    

Fragment din Totul contează! Ron Currie Jr.