Parintele eficientPsihologul american Thomas Gordon nu este un adept al unui model de parentaj total permisiv.

Spune că cedînd totul și mereu în fața cerințelor copilului, o să crești o persoană care va trăi mereu cu certitudinea că i se cuvine totul, oricînd și necondiționat, o persoană centrată pe propriile nevoi și prea puțin capabilă de relații cu cei din jur. Dar tot el spune că purtîndu-te cu copilul într-un mod autoritar, care pe el îl exclude cu totul din discuții despre luarea unor decizii care îl privesc, nu te poți aștepta la altceva decît la răzvrătire și izolare, în special de la o vîrstă la care el nu mai depinde atît de mult de genitori.

De fapt, ce propune psihologul, este un model de relație în care copiii sînt tratați cu respect, cu atenție la ce au de spus despre propriile experiențe și cu încredere că pot reuși fără intervenția ta. Thomas Gordon spune că e important pentru ei să creadă că pot ajunge singuri la soluții pentru tot felul de probleme (cu prietenii, colegii, inclusiv cu educatorii), cîtă vreme părintele este receptiv la ceea ce-l preocupă pe copil și nu încearcă să impună, autoritar, propriile soluții. Cînd tratezi pe cine cu respect și cu încredere, ai mai multe șanse să-l faci să comunice decît dacă îl pedepsești, îi minimalizezi deciziile, îl judeci sau îl pedepsești.

Cartea lui Thomas Gordon e despre niște principii pe care el le consideră foarte eficiente în comunicarea cu copiii (și nu numai cu ei): ascultarea activă, implicarea  celuilalt în găsirea unor soluții, deblocarea conflictelor prin metode din care au ambele părți de cîștigat („avantajul reciproc“). Explică  foarte limpede cum funcționează toate astea, dă exemple din practică, decodează și analizează situații concrete și propune metode care se pot pune, practic, în acțiune, dacă situația o cere!

Citiți întreaga recenzie semnată de

 Alina Purcaru pe Bookaholic.ro