M-am hotărât să mă fac astrofizician când aveam 9 ani. Ţin minte noaptea cu pricina. Cerul era plin de stele. Carul-Mare și Carul-Mic. Planetele Jupiter și Saturn. Un meteor lăsa o dâră spre orizont și am văzut ceva care arăta ca un nor mișcându-se pe cer. Dar nu era deloc un nor. Mă uitam fix la propriul nostru cartier cosmic, galaxia Calea Lactee, o zonă din spaţiu unde sunt înghesuite o sută de miliarde de stele. Timp de aproape o oră, am privit cu mirare la toate aceste lucruri în mișcare.

Pe urmă s-au aprins luminile din nou și m-am trezit așezat în planetariul Muzeului American de Istorie Naturală.

Ceea ce văzusem eu era un spectacol cu stele, dar efectul asupra mea a rămas același. În noaptea aceea, am știut ce vreau să mă fac când voi fi mare. Voi fi astrofizician.

La acea vreme, abia dacă puteam pronunţa corect cuvântul. Dar conceptul este de fapt unul destul de simplu.

Astrofizica se ocupă cu studierea planetelor, a stelelor și a altor corpuri cerești și a felului în care funcţionează și interacţionează acestea între ele.

Astrofizicienii studiază găurile negre cosmice, acei monștri stranii care înghit toată lumina și materia la care pot ajunge. Privim cerurile după semne de supernove — exploziile strălucitoare ale stelelor care mor.

Suntem o gașcă neobișnuită și curioasă. Pentru un astrofizician, un an este timpul de care are nevoie planeta noastră ca să‑și încheie călătoria anuală în jurul Soarelui.

Dacă te duci la petrecerea pentru ziua de naștere a unui astrofizician, cel mai probabil nu o să auzi că i se cântă „Mulţi ani trăiască“, ci: La multe orbite solare…

Mintea ne stă tot timpul la știinţă. În glumă, un prieten actor mi‑a citit de curând clasica poveste de adormit copiii Noapte bună, Lună! N‑ai nevoie de un savant care să‑ţi spună că, de fapt, vacile nu pot să sară peste Lună, așa cum se întâmplă în cărticica aceea. Dar un astrofizician poate să‑și dea seama ce ar fi trebuit să facă văcuţa dacă voia să‑i reușească totuși cascadoria cu pricina. Ar putea avea o șansă dacă ţintește spre locul unde va fi Luna peste trei zile, după care începe să sară cu viteza de 40 000 de kilometri pe oră.

Nu știam prea multe despre astrofizicieni când aveam 9 ani. Nu voiam decât să înţeleg ce văzusem în timpul spectacolului de la planetariu și dacă într‑adevăr cosmosul real, universul ca întreg, chiar era atât de fantastic. Întâi am început să studiez cerul de pe acoperișul blocului în care locuiam, furișându‑mă acolo împreună cu unul dintre prietenii mei și cu binoclul lui care pica tocmai bine. Mai târziu, am început o afacere cu plimbat câinii vecinilor, ca să strâng bani și să‑mi pot cumpăra propriul meu telescop. Erau câini mari, câini mici, câini răi și câini prietenoși. Câini cu hăinuţe de ploaie. Câini cu șepcuţe și ghetuţe. Pe toţi i‑am plimbat, ca să pot vedea stelele.

Bestseller # 1 New York Times ghidul pentru cunoașterea Universului al lui Neil deGrasse Tyson, acum într-o versiune pentru tinerii cititori – Astrofizica pentru copii grăbiți.

Pornind de la principiile de bază ale fizicii și ajungând la întrebările esențiale despre natura spațiului și a timpului, celebrul astrofizician și cercetător Neil deGrasse Tyson explică pe îndelete misterele cosmosului, transformându-le în povești fascinante. Astrofizica pentru copii grăbiți descrie cu umor și inteligență legile fundamentale și tainele universului nostru.
Ghidul, ilustrat de Gregory Mone, cuprinde fotografii color, desene și explicații amănunțite, care ne ajută să înțelegem până și conceptele cele mai încâlcite.

NEIL DEGRASSE TYSON este un faimos astrofizician american, cercetător asociat în cadrul Departamentului de Astrofizică al Muzeului American de Istorie Naturală și directorul Planetariului Hayden. De asemenea, este gazda emisiunii TV Star Talk și autorul a numeroase lucrări de specialitate, printre care bestsellerul New York Times Astrofizica pentru cei grăbiți (Editura Trei, 2017). Locuiește în New York.