E.L. James, autoarea trilogiei erotice „Fifty Shades of Grey“, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în decursul ultimului an.

Romanciera britanică E.L. James l-a detronat pe scriitorul James Patterson, care a ocupat prima poziţie în acest top în ultimii trei ani. Clubul celor mai bine vânduţi scriitori este unul exclusivist, iar mulţi dintre membrii săi se menţin în top de zeci de ani. Printre aceştia se numără Danielle Steel, care în acest an ocupă locul cinci, şi Stephen King, aflat cu cinci poziţii mai în spate.

Trilogia „Fifty Shades of Grey“ a devenit într-o perioadă scurtă un adevărat fenomen editorial. Romanele, ironizate de unii, adulate de alţii, au fost catalogate drept „mummy porn“, un gen literar destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea erotismului şi a unei soluţii practice de a-şi condimenta căsniciile.

 

 [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dHHuA_RrQag]

  

În România, trilogia a fost publicată de către Editura Trei, iar directorul editorial Magdalena Mărculescu a declarat pentru „Adevărul“ că volumele s-au bucurat de un mare succes şi pe piaţa noastră:

„Din punct de vedere comercial, trilogia «50 de Umbre ale lui Grey» a dominat vânzările Editurii Trei în perioada ultimului an. Succesul acestei serii se explică în primă instanţă prin popularitatea de care ea se bucură deja în cadrul comunităţilor de cititori online din străinătate şi din ţară, înainte de apariţia cărţii în format tipărit. Aceste grupuri de cititori sunt foarte active şi au puterea de a lansa un titlu în foarte scurt timp. Au urmat apoi două elemente care au acţionat concomitent: vânzările mari pe amazon.com, review-urile care sunt vizibile în orice moment oricui accesează această imensă librărie online şi faptul că a apărut traducerea românească. România (prin Editura Trei) a fost printre primele ţări care au publicat primul volum („Cincizeci de umbre ale lui Grey“), urmat la interval de câteva luni de celelalte două“.

Studiourile Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare contra sumei de cinci milioane de dolari, iar filmul urmează să fie lansat pe 1 august 2014. Printre numele luate în considerare pentru rolul Anastasiei Steele se află Lauren Watson, Emma Watson, Shailene Woodley și Felicity Jones, potrivit zvonurilor citate de imdb.com.

Sursă: Adevărul