Jumatatea reaE povestea unui puști, Nathan, fiul unei Vrăjitoare Albe, Cora, și al celui mai puternic Vrăjitor Negru, Marcus.

Acțiunea se petrece în mare parte în Anglia contemporană, în care trăiesc, camuflați pentru a nu putea fi identificați de „supuși“ (muritori de rînd) cele două mari clanuri rivale de vrăjitori. Mai bine zis clanul Vrăjitorilor Albi – bine organizați, cu un soi de servicii secrete care văd tot și cu un Consiliu atotputernic –  și ce-a mai rămas din Vrăjitorii Negri, vînați pe tot cuprinsul Angliei de plutoane de Vînători albi, adevărate trupe speciale. (…)

E un fantasy cu foarte puțină butaforie, unul chiar auster din punctul ăsta de vedere, dar cu accent pe cîteva ritualuri și markere simbolice: nu zboară nicio vrăjitoare pe mătură, în schimb există ritualuri de trecere și fiecare ucenic primește trei daruri, urmînd să și-l descopere apoi pe al său. E o poveste în care episoadele dure (tortură, hăituire, etc) predomină și în care circulă și un fir roșu care leagă Jumătatea rea – puțin, cît să nu se vadă prea rău  filiația! – , cu romanele cu vampiri. Ritualul prin care ucenicii devin vrăjitori implică consum de sînge la de un vrăjitor din familie. Există chiar și o bancă ileagală de sînge de vrăjitor cu care se pot face tot felul de drăcovenii, dar am să evit orice spoilere, așa că nu mai dau alte detalii.

Să vă așteptați la acțiune, mai ales în prima parte, cu o zonă extinsă de relaxare, tras de timp, spre mijloc și iar ritm accelerat către final. Genul ăla de dozare a poveștii pe care o au trilogiile gîndite pînă la scenariul viitorului blockbuster! Să vă așteptați și la un obiect magic cu puteri care controlează puterea eroului (remember Lord of the Rings? ) și la un romance interzis, din care nu se vede, momentan decît incipitul. Sună cunoscut?

Citește întreaga recenzie pe Bookaholic.ro