Toată lumea trișează.
Haideți să spunem lucrurilor pe nume; nu are niciun rost să negăm acest lucru. Da, unii oameni trișează mai puțin decât alții și ar trebui să‑i admirăm pentru asta. Nimeni însă nu reușește în viață fără a apela la câteva scurtături. Există pur și simplu prea multe reguli și norme, iar respectarea acestora în totalitate ar fi inumană.

Cei mai mulți dintre noi respectă regulile mari, importante, precum cele care interzic jaful, incendierile, violul și crima. Ce facem este să încălcăm însă în mod obișnuit normele mici și mijlocii. Mințim, traversăm neregulamentar, luăm rechizite de birou de la serviciu, măsluim cifrele pe declarațiile fiscale, întoarcem mașina ilegal în trafic, ne lingușim șefii, avem aventuri extraconjugale și folosim droguri recreaționale. De exemplu, cei doi coautori de față vor mărturisi că au comis mai mult de jumătate dintre aceste abateri minore.

De ce trișăm? Este simplu: trișatul ne permite să obținem beneficii fără a suporta costurile tipice. „Aproape 100 % dintre înotătorii de performanță de elită fac pipi în bazin“, spune Carly Geehr, membră a Echipei Naționale de Natație a SUA. „Unii neagă asta, alții recunosc cu mândrie, dar toți o fac.“ De ce? Deoarece este prea incomod să faci pauze de toaletă în mijlocul antrenamentului.

Strămoșii noștri au trișat foarte mult. De unde știm? O sursă doveditoare este faptul că creierul nostru are adaptări specifice pentru detectarea trișorilor. Atunci când enigme logice abstracte sunt prezentate sub forma scenariilor ce presupun trișat, de exemplu, suntem mult mai buni la rezolvarea lor. Aceasta este una dintre constatările mai solide din psihologia evoluționistă, populari‑ zată de echipa Leda Cosmides și John Tooby, soție și soț.

Desigur însă, dacă strămoșii noștri au avut nevoie să dezvolte creiere care erau bune la detectarea trișorilor, este pentru că egalii lor încercau constant să‑i înșele — iar aceștia din urmă au fost și ei tot strămoșii noștri. Astfel, oamenii timpurii (și proto‑oamenii) au fost prinși într‑o cursă a înarmării evoluționistă, punând în practică abilitățile unora de a înșela împotriva abilităților altora de a detecta înșelătoria.

Fragment din volumul recent apărut în colectia Psihologia pentru toți: Elefantul din creier. Motivațiile noastre ascunse din viața de zi cu zi - Kevin Simler, Robin Hanson

Creierul uman are, de asemenea, adaptări care ne ajută să înșelăm și să ne sustragem normelor. Cel mai elementar mod de a scăpa nepedepsit — indiferent dacă furi, îți înșeli partenerul/partenera sau te scobești în nas — este pur și simplu să eviți să fii văzut. Prin urmare, una dintre adaptările noastre care eludează normele este să fim puternic acordați la privirile celorlalți, mai ales atunci când acestea sunt îndreptate către noi. Ochii care ne privesc direct ies în evidență dintr‑o mulțime.Pe parcursul a zeci de experimente, participanții care erau priviți — chiar dacă doar de niște ochi ilustrați — prezentau o probabilitate mai redusă de a trișa.De asemenea, oamenii trișează mai puțin când lumina e puternică (versus lumina slabă) sau atunci când conceptul de Dumnezeu, veghetorul atotputernic, este activat în mintea lor.

Poate mai importante sunt emoția de rușine și comportamentele care o însoțesc. Rușinea este angoasa pe care o simțim când suntem văzuți de alții în circumstanțe degradante. Atunci când simțim rușine, de pildă atunci când suntem subiectul unui scandal, ne acoperim fețele, ne plecăm capul sau evităm în totalitate contactul social.

Tocmai teama noastră de rușine este cea care ne determină fie să ne abținem de la a înșela, fie de a ne ascunde urmele, astfel încât ceilalți să nu afle.
E necesar însă să fim atenți aici. Dacă ne concentrăm prea mult pe modul în care trișorii evită să fie detectați, vom fi distrași de la un tip de înșelătorie mult mai interesant: cea pe față.
Luați în considerare aceste două scenarii foarte diferite de evitare a normelor:

  1. Copiatul la un test. Când dai testul, te strecori la baie pentru a căuta pe telefon răspunsurile.
  2. Consumul de alcool în public. În cele mai multe locuri din Statele Unite, consumul de alcool în public este ilegal. Există însă o soluție veche de când timpul, aceea de a‑ți înfășura sticla într‑o pungă de hârtie maro.

În primul caz — copiatul la un test —, obiectivul tău este simplu: să nu afle profesorul. Acesta este foarte interesat ca lucrurile să fie corecte, așa că, pentru a scăpa basma curată, trebuie să fii pe cât de posibil de discret și de ascuns.
Totuși stimulentele care reglementează consumul de alcool în public sunt în mod considerabil mai subtile. În mod fundamental, nimeni nu este păcălit cu adevărat atunci când îți ascunzi băutura într‑o pungă de hârtie — cu atât mai puțin poliția. Dacă polițiștii vor să te amendeze pentru consum de alcool în public, pot face asta cu dezinvoltură, pot observa mirosul de alcool din respirație și te pot aresta sau pot emite o amendă. De obicei însă, nu se vor deranja.
De ce nu?
Aceasta este enigma pe care o vom studia în acest capi‑ tol — cum putem scăpa basma curată frecvent, folosind doar un nivel redus de discreție. Din nou, acest lucru nu este valabil pentru toate formele de înșelătorie; oamenii nu se prefac că nu văd nimic atunci când dau peste un cadavru. Există însă multe cazuri în care cel mai evident dintre pretexte, scuza cusută cu ața cea mai albă, poate înclina balanța justiției.

Fragment din volumul recent apărut în colectia Psihologia pentru toți: Elefantul din creier. Motivațiile noastre ascunse din viața de zi cu zi - Kevin Simler, Robin Hanson

***
Kevin Simler este scriitor și inginer, a lucrat timp de 10 ani ca programator și continuă să ofere consultață legată de tehnologie, leadership și recrutare de personal.

Robin Handon este profesor de economie la George Mason University și cercetător la Future of Humanity Institute din cadrul Universității Oxford.