Cel mai adesea, lipsa de încredere în sine se manifestă destul de devreme în viață, iar cei care suferă de acest lucru nu duc lipsă de povești în această privință.


La copil:
• Cum să îndrăznesc să mă joc cu alți copii, mai ales jocuri competitive sau la care pot pierde?
• Cum să îndrăznesc să ridic mâna ca să‑i răspund profesoarei?
• Cum să îndrăznesc să mă plimb singur prin cartier? Etc.

La adolescent:
• Cum să mă îmbrac? Cum să fiu la modă, dar nu prea mult, pentru a nu risca să par „too much“?
• Cum să abordez fetele (sau să atrag băieții) fără să risc să devin ridicol(ă)?
• Cum să îndrăznesc să dansez în fața altora dacă nu sunt complet sigur că am ritmul în sânge?
• Cum să îndrăznesc să spun „nu“ dacă mi se propune să beau un pahar de alcool ori să trag dintr‑un joint, dacă mi se face un avans sexual sau mi se oferă altceva care nu‑mi prea stârnește interesul?

La adult:
• Cum să fac alegeri în viața personală (să îndrăznesc să iau decizii necesare, să spun lucrurilor pe nume etc.)?
• Cum să am curajul să iau decizii în viața profesională (să îndrăznesc să fac studiile sau profesia care îmi plac, sau mă motivează cu adevărat și nu să aleg căile bătătorite sau cele sugerate de anturaj etc.)?
• Cum să nu aștept ca lucrurile să se întâmple sau ca alții să vină spre mine, ci să provoc eu întâlniri și evenimente?

La vârstnic:
• Cum să nu mă simt devalorizat într‑o lume care promovează virtuțile tinereții (și cum să nu mă simt obligat să vorbesc sau să mă îmbrac precum tinerii)?
• Cum să nu mă tem de a‑mi recunoaște limitele și de a‑mi revendica drepturile (să cer să dea muzica mai încet într‑un restaurant sau să cer un loc pe scaun în transportul în comun)?

Fragment din volumul "Mă vindec de complexe și deprimări" de Christophe André, apărut la Editura Trei în colecția Psihologie Practică.

CUM SĂ FACI FAŢĂ LIPSEI ÎNCREDERII ÎN TINE

LUPTA CONTRA PERFECŢIONISMULUI

Ocazional, oamenii PÎS (puțin‑încrezători‑în‑sine) sunt perfecționiști: preferă să nu facă nimic decât să facă lucrurile prost și le‑ar plăcea așadar să nu acționeze decât dacă merg la sigur… Din păcate, toate procesele de învățare, inclusiv acela al vieții, comportă atât eșecuri, cât și învățămintele aferente. Cel mai bun mod de a nu învăța nimic și de a nu progresa constă așadar în a nu face nimic, cu speranța că vei face totul perfect într‑o bună zi — bineînțeles, acea zi nu va veni niciodată. Ameliorarea încrederii în sine presupune, în consecință, renunțarea la idealurile tiranice și acceptarea, în cele din urmă, a faptului că ești ca toată lumea, adică supus greșelilor…

PSIHOLOGIA ACŢIUNII

Acțiunea te învață întotdeauna mai multe decât renunțarea, dar pentru asta trebuie să îndrăznești să acționezi. Persoanele PÎS au defectul de a se gândi (prea mult) înainte de a acționa (prea puțin) și în cele din urmă a renunța să acționeze din cauză că s‑au gândit prea mult. Complet invers se întâmplă cu psihopații impulsivi care acționează mai întâi și se gândesc după aceea. Un obstacol clasic provine din faptul că persoanele PÎS au tendința de a amesteca dificultățile lor într‑o masă enormă de „lucruri de făcut“, care sfârșesc prin a‑i descuraja. Le recomand așadar să‑și împartă eforturile.

De exemplu, când toată casa ori apartamentul este într‑o dezordine îngrozitoare, ideea de a face ordine se dovedește puțin atractivă dacă o privim în întregime. Așadar nu facem nimic, în același timp culpabilizându‑ne foarte mult. Terapeuții recomandă în acest caz să fragmentăm obiectivul și să organizăm cameră cu cameră, să luăm la rând colț de cameră după colț de cameră. Esențialul este să repornim motoarele, să ne reactivăm capacitatea de a acționa.

PSIHOLOGIA EȘECULUI

Lecțiile eșecului („Iată ce ar fi trebuit să învăț…“) sunt preferabile celor ale renunțării („Nefăcând nimic, probabil am evitat să…“). Teama de eșec, care se apropie uneori de o veritabilă fobie, nu se poate combate decât prin confruntarea regulată: trebuie așadar să învățăm să eșuăm! În cazurile cele mai stânjenitoare, tratate în psihoterapie, terapeuții vor cere pacienților lor să urmeze un adevărat program de desensibilizare la eșec:

• să observe că până și persoanele cărora par să le reușească toate acțiunile au avut partea lor de eșec, înainte de a cunoaște succesul;
• să se pună de bunăvoie în postura de a eșua, alegând la început domenii sau eșecuri care nu prezintă o miză majoră (să plece în weekend într‑o aventură, fără să facă rezer vare la hotel; să nu pregătească cina când invită la ei niște vechi prieteni; să ceară o reducere de preț într‑un magazin de lux etc.);
• să judece propriile acțiuni global și echilibrat (să se gândească la eșecurile proprii, dar și la propriile reușite), și nu specific și parțial (ca atunci când nu‑și amintește decât eșecurile, uitând de reușite) etc.


***
Christophe André este psihoterapeut și medic psihiatru la Spitalul Saint-Anne din Paris, fiind specializat în tratarea tulburărilor afective. Dintre cele mai recente titluri apărute la Trei, amintim: 3 minute de meditație, Viața interioară, Trei prieteni, în căutarea înțelepciunii și Libertatea interioară (ultimele două, în colaborare cu A. Jollien și M. Ricard).
Muzo, pictor și desenator, a realizat până în prezent 30 de cărți pentru adulți și copii.