Marilyn Monroe a lumii arabe: ”Elle était diabolique avec les hommes”

Ierusalim. Biografia unui oraș nu e doar o istorie a conflictelor dintre iudaism, creștinism și islamism. Istoric format la Cambridge, Simon Sebag Montefiore recurge la inedite povești de viață privată, incluzând chiar și biografii mai colorate, precum cea a cântăreței-spioane Asmahan (1912-1944):

     

Zi şi noapte, coridoarele şi barurile de la hotelul King David erau atât de aglomerate cu prinţi, aristocraţi, gangsteri, curteni, haimanale, magnaţi, peşti, gigolo, curtezane, vedete de cinema din Egipt, Liban, Siria, Serbia, Grecia şi Etiopia, precum şi spioni aliaţi, ai Axei, sionişti şi arabi, alături de ofiţeri şi diplomaţi în uniforme franţuzeşti, britanice, australiene şi americane, încât vizitatorii trebuiau să dea serios din coate ca să-şi croiască drum pentru a ajunge la bar, unde urmau să-şi comande câte un martini sec.

  

Spioana cu aluniță pe bărbie

În 1942, la hotel s-a cazat un nou oaspete, care era una dintre cele mai renumite vedete arabe ale epocii şi personifica decadenţa Ierusalimului ca antrepozit levantin. Cânta sub numele de scenă Asmahan; oriunde se ducea, această femeie periculoasă, dar irezistibilă, care a reuşit să fie, printre altele, o prinţesă druză, o vedetă egipteană de cinema, o cântăreaţă populară arabă, curtezană de lux şi spion pentru toate părţile implicate, a reuşit să-şi creeze propria specie de prăpăd splendid şi de mister.

  

  

    

Vlăstar al unei familii princiare, dar sărăcite, care a fugit în 1918 în Egipt, Amal al-Altrash, născută druză în Siria, a fost descoperită drept cântăreaţă la vârsta de paisprezece ani şi a înregistrat primul ei disc la şaisprezece ani, dobândind instantaneu celebritatea la radio şi apoi în filme, mereu uşor de recunoscut după aluniţa din bărbie. În 1933, s-a măritat cu vărul ei, emirul Muntelui Druze din Siria, pentru prima oară (s-a măritat şi a divorţat de el de două ori). Ea a insistat să ducă o viaţă emancipată, de femeie occidentală, chiar şi în palatul lui de pe munte, deşi îşi petrecea o mare parte din timp la King David. În mai 1941, prinţesa — sau “emira” — a fost recrutată de spionajul britanic şi convinsă (de Vichy) să se întoarcă în Damasc pentru a-i fermeca şi mitui pe liderii sirieni ca să susţină puterile aliate. Când aliaţii au recucerit Siria şi Libanul, generalul Charles de Gaulle i-a adresat personal mulţumiri.

   

Doamna de pe holuri”

Ajutată de talentul de cântăreaţă, de farmecul invincibil şi de un libido absolut neinhibat (cu orientări bisexuale), Asmahan i-a fermecat în scurt timp pe Francezii Liberi şi generalii britanici din Beirut, ridicându-i pe unii împotriva celorlalţi şi fiind plătită de ambele părţi ca agent de influenţă. Emisarul lui Churchill, generalul Louis Spears, a fost atât de fermecat, încât a spus că “a fost şi va fi întotdeauna una dintre cele mai frumoase femei pe care le-am văzut vreodată. Avea nişte ochi imenşi, verzi ca marea pe care o traversezi ca să ajungi în paradis”. Se spunea că, dacă îi erai amant, era imposibil să fii singur în budoarul ei, pentru că aveai şanse să găseşti un general sub pat, altul în pat, şi pe Spears atârnând de candelabru.

  

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=mypPy4sytyI&feature=results_main&playnext=1&list=PL6B9E0311D8C16B57]  

    

Furioasă pe faptul că aliaţii şi-au încălcat promisiunea de a le acorda imediat arabilor independenţa, prinţesa a furat secrete militare de la un iubit britanic şi a încercat să le ofere germanilor. Când a fost oprită la graniţa cu Turcia, ea l-a muşcat pe ofiţerul care a arestat-o. Când Franţa Liberă i-a anulat salariul, s-a mutat la Ierusalim. Având încă douăzeci şi patru de ani, a devenit “doamna de pe holuri” la King David, stând trează toată noaptea ca să-şi bea cocteilul preferat din whisky şi şampanie, seducând palestinieni de vază, alţi ofiţeri britanici (şi soţiile lor) şi pe prinţul Aly Khan. Un prieten francez îşi aminteşte: “era femeie din cap până-n picioare. Elle était diabolique avec les hommes.”

   

Moarte în Nil – MI6 sau Umm Kulthum?

Dat fiind că supranumele ei era Altrash, englezoaicele o numeau prinţesa Trash (”Gunoi”) şi atât de mult i-a şocat pe compatrioţii druzi încât aceştia au tras focuri de armă când primul ei film a fost prezentat în sălile de cinema — era cu ani înaintea timpului său. Putea să fie cel mai mare duşman al ei însăşi. Astfel, a încercat să o scoată din apartamentul cel mai bun al hotelului pe Nazi, regina mamă a Egiptului, când a început o aventură cu şambelanul regal. O competiţie cu o dansatoare egipteană pentru un bărbat a culminat cu distrugerea rituală reciprocă a rochiilor. Privea sionismul ca pe un prilej favorabil modei. “Slavă Domnului pentru aceşti blănari vienezi — măcar aşa să putem facem rost de o haină de blană decentă la Ierusalim.” După un an petrecut în oraş, căsătorindu-se pentru a treia oară, cu un playboy egiptean, în 1944 a plecat în Egipt pentru a interpreta rolul principal din filmul Love and Vengeance, dar, înainte de terminarea filmului, s-a înecat în Nil în urma unui misterios accident pus la cale, se spune, de MI6, Gestapo, regele Farouk (pe care-l refuzase) sau de rivalul ei, Umm Kulthum, strălucitul cântăreţ egiptean. Dacă fratele ei Farid a fost un Sinatra al lumii arabe, ea a fost Monroe. Stilul ei angelic de interpretare, îndeosebi în şlagărul “Nopţi magice la Viena”, este şi astăzi îndrăgit.

Previous

La Paris. Într-o cuşcă suspendată

Next

Profesorul eficient: cum negociezi cu elevii

2 Comments

  1. Foarte interesant. Nu ma asteptam la o asemenea biografie colorata in cartea lui S. S. Montefiore. Ma bucur ca am ales-o, in ciuda numarului mare de pagini si al subiectului aparent plictisitor- ar zice unii. Sunt atat de nerabdatoare sa o citesc, incat, pana ajunge cartea, ma voi delecta cu cele 39 de pagini pe care le-ati pus pe site. Va multumesc pentru ele! 🙂

    • Da, sunt cateva amanunte interesante de viata privata, asta pe langa istoria luptelor din motive religioase. Multumim pt. aprecieri spor la lectura (Victor Popescu, redactor).

Leave a Reply

Your email address will not be published.

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén