Primele mele amintiri legate de spirite care îmi  vorbeau datează de când aveam trei ani.

Îmi plăcea să  mă joc în dormitorul meu cu prietenii  (cei pe care numai eu puteam să îi văd), un băieţel şi o fetiţă care muriseră într-un foc şi care obişnuiau să mă viziteze adeseori. De multe ori observam în cameră un bărbat care şedea şi ne urmărea. Din moment ce nu spunea niciun cuvânt, mă hotărâsem să îl ignor.

Între timp, mama mea, îşi făcea treburile zilnice, având grijă de fratele meu mai mic, Christian şi abia observând râsetele ce veneau din dormitorul meu – iar dacă le auzea, sunt sigură că ea credea că este vorba numai de „Lisa care se joacă”.

Într-o seară am fost chemată la cină. Omul care stătea în dormitorul meu m-a însoţit, în sufragerie – plutind, mai degrabă, pentru că nu i-am văzut picioarele – şi a luat loc pe un scaun în colţ. Stăteam la masă în faţa farfuriei mele, pe care se aflau nişte legume. În timp ce adunam mazărea cu furculiţa pentru a o duce la gură s-a petrecut ceva neaşteptat. Bărbatul a vorbit pentru prima oară.

Dacă mănânci mazărea vei muri! m-a prevenit.

Uimită, am lăsat jos furculiţa şi am început să mănânc celelalte legume, cu grijă să nu pun nici un bob de mazăre în gură. Mama, desigur, a vrut să ştie de ce nu mănânc mazărea.

– Mi-a spus că voi muri dacă o mănânc, am răspuns eu, arătând spre bărbatul din colţul camerei.

– Nu fi prostuţă – nu e nimeni acolo, a spus mama, apoi a încercat să mă convingă să mănânc mazărea.

  

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vczSaOU7IK8&feature=related]  

   

Dar eu am refuzat – şedeam acolo încăpăţânată, cu braţele încrucişate şi gura încleștată. Nimic nu putea pătrunde în gura mea, şi nici măcar promisiunea unei îngheţate la desert nu m-a putut face să mănânc acele lucruri mici şi rotunde care ar fi putut să mă omoare.

N-am să mănânc așa ceva niciodată!

Îmi amintesc că acela a fost momentul când părinţii mei au spus pentru prima dată că am o imaginaţie prea bogată. Şi chiar şi astăzi am o aversiune faţă de mazăre, în ciuda a ceea ce am descoperit recent: că fratele străbunicului tatălui meu a murit înecat cu mazăre! Probabil că el era cel care mă supraveghea pe când mă jucam în camera mea, şi care a încercat să mă prevină în legătură cu legumele „ucigaşe”.

  

Fragment din cartea Supraviețuirea sufletului de Lisa Williams