UN TEMPERAMENT LINIȘTIT ESTE O SUPERPUTERE ASCUNSĂ

Introvertiții au realizat lucruri incredibile datorită temperamentului lor liniștit, nu în ciuda acestuia.

Acceptă-te și prețuiește-te pe tine însuți așa cum ești. Lumea are nevoie de tine și există atât de multe moduri în care poți face ca felul tău tăcut de a fi să se impună în fața celorlalți. Gândește-te la această carte ca la un ghid care te ajută să-ți valorifici calitățile și abilitățile extraordinare pe care le ai deja.

SĂ FII INSPIRAT!

Fragment din cartea Puterea tăcută de Susan Cain:

CUM SĂ CREEZI UN COLȚ PENTRU REFACERE

Puterea tacutaPoţi evada în camera ta, precum Gail, sau într-o carte sau un cântec pe care îl compui, sau chiar într-o cabină de toaletă, ca dr. Little. Cu toţii avem nevoie de aceste momente de linişte şi recuperare de-a lungul zilei şi, dacă ai găsit deja acest loc din viaţa ta, foloseşte-l. Dacă nu-l ai încă, iată câteva sugestii ca să-ţi construieşti propriul colţişor:
SANCTUARUL DIN DORMITOR: propria cameră este de multe ori cel mai bun loc în care să te retragi şi să te încarci. Gândeşte-te la mici schimbări care vor face dormitorul mai plăcut, aşa cum a făcut Gail în campania de curăţenie şi cu luminile de sărbătoare.
UN COTLON LINIŞTIT: câteodată nu te bucuri de luxul unei camere numai a ta. Sau poate că ai nevoie de o reîncărcare în miezul zilei, în şcoala aglomerată.
În cazul ăsta, găseşte un loc liniştit într-un ungher, aşază-te, deschide o carte, ascultă muzică sau doar închide ochii şi respiră.
NATURA: copacii pot fi refugii minunate, fiindcă oferă o distanţă fizică între
tine şi mulţime, iar prezenţa lor este liniştitoare de la sine.
Ori să ne gândim la tehnica lui Brian Little: pur şi simplu o plimbare prin împrejurimi, fie şi numai ca să înconjori curtea sau terenul de joacă de la şcoală,
poate fi o modalitate excelentă de relaxare.
PROPRIA MINTE: când eşti prins în mulţime — în autobuz, la cantină sau într-o casă înţesată de fraţi şi surori poţi crea propriul sanctuar în mintea ta, ajutat de o pereche de căşti sau de o carte, sau poţi doar să închizi ochii şi să te concentrezi asupra respiraţiei.
ACTIVITATEA POTRIVITĂ: să faci ceva care te relaxează poate totodată să ţină loc de colţ pentru refacere. Fie că este vorba despre un joc video, despre săritul pe trambulină, despre un duş sau despre ceva de gătit, găseşte-ţi timp să o faci.
(De asemenea, ai grijă să mănânci bine şi să dormi cel puţin opt ore. Asta e valabil
şi pentru extravertiţi!)
BIBLIOTECA: este gratis şi este locul perfect ca să te relaxezi şi să te înconjori cu cărţi care să-ţi ţină companie.
DINCOLO DE UŞĂ: dacă te simţi copleşit într-un grup sau dacă nu ai mai avut de mult un moment de singurătate, ieşi afară pentru un minut.
Dacă ai dubii, du-te la toaletă. Este bun orice loc în care te poţi aduna şi poţi respira adânc.