Tag: educație

Părintele eficient: Cum NEGOCIEZI cu un copil de 10 ani?

Metoda avantajului reciproc: Niciunul nu va trebui să-l persuadeze pe celălalt în legătură cu soluţia aleasă, de vreme ce ambii au acceptat-o din start. Nu va fi nevoie de niciun fel de utilizare a forţei pentru a-l supune pe celălalt, pentru că niciunul nu va avea de ce să se împotrivească deciziei.

Activitățile extracuriculare: ”se înmulţesc precum bășicuţele pe pielea unui copil cu varicelă”.

Încărcându-le prea mult programul, îi împiedicăm să afle cine sunt ei și ce anume își doresc cel mai mult să fie.

Cum să foloseşti ascultarea activă pentru a face faţă rezistenţei elevului

Rezistenţa față de învățătură este aproape mereu un semn că elevul are probleme în viaţa sa şi că acest lucru interferează cu abilitatea lui de a funcţiona în Zona de Predare-Învăţare.

Congresul Național de Psihotraumatologie – București (6-9 octombrie)

Editura TREI va participa in perioada 6-9 octombrie la ce mai amplu congres dedicat domeniului psihotraumatologiei.

“Cum întâmpinăm copilul”: sâmbătă la târg

Editura TREI vă aşteaptă sâmbăta asta (20 noiembrie) de la orele 15.00 la Gaudeamus la lansarea cărţii psihanalistei Speranţa Farca, “Cum întâmpinăm copilul ca părinţi, bunici, medici şi educatori”.

Psihanaliza domnului Goe

Ţaţa, mamiţa şi mamare: pentru aceasta, copilul real nu este decât o fantasmă, o păpuşă fără nevoi reale.

Copil ”șmecher” sau copil frustrat?

A face întotdeauna pe plac copiilor nu înseamnă educaţie, ci doar seducţie.

Page 2 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén