Toţi profesorii au de-a face la un moment dat cu atitudini de rezistenţă.

Elevii nu vor întotdeauna să înveţe ceea ce profesorii doresc să le predea. Această rezistenţă poate lua multe forme, de la inactivitatea pasivă la refuzul deschis de a coopera. Din păcate, majoritatea profesorilor nu reuşesc să decodeze rezistenţa ca indiciu că elevii au dificultăţi. În loc să le înţeleagă împotrivirea, ei intervin cu „obstacole“ în comunicare. Iată un exemplu:

***

Situaţie: Prima zi de şcoală în clasa a doua. Anna priveşte pe fereastră.

PROFESORUL: Ce faci Anna?

ANNA: Nimic. (Pauză) Trebuie să venim la şcoală în fiecare zi?

PROFESORUL: Bineînţeles că da. Am venit în fiecare zi şi anul trecut. Ce te face să crezi că anul acesta nu vom face la fel? (se utilizează APELUL LA LOGICĂ, INTEROGATORIUL, care fac parte din ”obstacolele” comunicării)

Rezistenţa față de învățătură este aproape mereu un semn că elevul are probleme în viaţa sa şi că acest lucru interferează cu abilitatea lui de a funcţiona în Zona de Predare-Învăţare. E este de datoria profesorului să îl ajute pe elev să revină cât de repede posibil la o stare receptivă faţă de învăţătură:

Fragment din:

Profesorul eficient

***

Situaţie: Prima zi de şcoală în clasa a doua. Anna priveşte pe fereastră.

PROFESORUL: Ce faci Anna?

ANNA: Nimic. (Pauză) Trebuie să venim la şcoală în fiecare zi?

POFESORUL: Mi se pare că vrei să fii afară, nu în clasă.

ANNA: Da. Nu e nimic de făcut aici. Stai toată ziua jos, citeşti şi scrii.

PROFESORUL: Ţi-e dor să te joci afară aşa cum ai făcut-o toată vara.

ANNA: Da. Să mă joc, să înot, să mă caţăr în copaci.

PROFESORUL: A fost distractiv, aşa că este greu să renunţi la asta şi să te întorci la şcoală.

ANNA: Da. Sper că vara va veni iar repede.

PROFESORUL: De abia aştepţi vara următoare.

ANNA: Da, vara următoare o să pot face ce vreau eu.