Tag: trilogie

…De atunci am învăţat să apreciez spinii

I-am arătat timpul acela gol din mine, în care nicio amintire de-a mea nu ajunge. L-am lăsat să privească acolo. Şi atunci a fugit. A fugit, iar eu l-am urmărit. Dar numai până la marginea mlaştinii. Pentru că e un joc. Iar eu îl voi câştiga mereu.

Vrăjitor la 17 ani. ”Jumătatea rea”, cel mai tradus roman de debut

Volumul “Jumătatea Rea”, de Sally Green, care a reuşit să stabilească un nou record Guinness, fiind romanul unui autor debutant tradus în cele mai multe limbi străine, a apărut de curând la editura Trei. (Cartea este prima parte dintr-o trilogie.)

EL James, prima în topul celor mai bine plătiți scriitori din lume

Magdalena Mărculescu: „Din punct de vedere comercial, trilogia «50 de Umbre ale lui Grey» a dominat vânzările Editurii Trei în perioada ultimului an”.

Ți-aș aduce marțienii de pe cer…

— Acum vreo 63 de ani, în 1835, începu ea să spună, un ziarist la The Sun a făcut ca lumea să creadă că Luna era locuită de unicorni, castori şi oameni-lilieci. Ai auzit de el?

Cartea despre care vorbeşte toată lumea!

„Cele 50 de vicii ale Domnului Grey”: un roman erotic, primul dintr-o trilogie, devine best-seller mondial  „Cele 50 de vicii ale Domnului Grey” (Colecţia Eroscop Editura Trei) nu a avut naşterea „obişnuită” a unui roman. E.L. James, autoarea volumului, a lucrat întreaga viaţă ca producătoare tv şi, pentru că visul ei era să scrie cărţi […]

O noapte la Shitter’s

Că l-am citit nu aș avea cum regreta pentru că e un fel de shot – se dă capul pe spate și se aruncă repede pe gît, se soarbe dintr-o înghițitură.

Daniel Craig și David Fincher, doi bărbați care urăsc femeile

Actorul britanic Daniel Craig va deţine rolul principal în remake-ul în limba engleză al lungmetrajului “The Girl With the Dragon Tattoo”.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén