Nathan, în vârstă de 16, este fiul unei vrăjitoare albe şi al celui mai temut vrăjitor negru.

Ţinut captiv într-o cuşcă, Nathan trebuie să scape înainte să împlinească 17 ani, când va primi trei daruri de la tatăl său şi va deveni el însuşi vrăjitor. Însă dacă va da greș, va muri…

Volumul “Jumătatea Rea“, de Sally Green, care a reuşit să stabilească un nou record Guinness, fiind romanul unui autor debutant tradus în cele mai multe limbi străine, a apărut de curând la editura Trei. (Cartea este prima parte dintr-o trilogie.)

  

Poster-jumatatea rea   

Nathan este pe jumătatea negru, pe jumătate alb. Și cum buna sa mamă și-a luat viața, iar tatăl său este cel mai rău mag negru din toată vrăjitorimea (e chiar mai nasol decât Voldemort, căci își mănâncă victimele), Consiliul Alb așteaptă cu nerăbdare să vadă încotro o va apuca Nathan când va împlini 17 ani, vârsta la care orice vrăjitor primește cele trei daruri care-l vor ajuta să pășească în întregime în lumea magicienilor. Amintind cumva de o altă franciză celebră a vremurilor noastre, de vampiricul Amurg, această transformare într-un vrăjitor deplin se face doar prin îngurgitarea sângelui uneia dintre rude,

– menționează o cronică din Guardian.

 

E o lume în care Consiliul Vrăjitoarelor Albe din Scoția și Țara Galilor poate oricând captura și ucide pe loc vrăjitori negri – iar Nathan este bănuit că ar fi unul dintre aceștia. El este vânat de-a lungul unei bune părți din roman. Uneori, e ca într-un film de urmărire pus în formă literară. Carnagiile sunt frecvente (unii vrăjitori se pare că preferă la prânz inimi care încă bat), dar există și scene tandre, cum e iubirea dintre Nathan și Annalise ori legătura emoționantă dintre el și fratele său, Arran. Jumătatea rea nu mi se pare că este complet originală (scenele sunt înfățișate pe alei misterioase), dar e o carte plină de suspans. Iar întrebarea care ne frământă este dacă Nathan va fi capabil să facă rău, așa cum i-a prezis o temută vrăjitoare: Instinctul ucigaș îl ai în sânge, Nathan. Așa ești tu plămădit.

– notează un alt cotidian britanic, Telegraph.

  

Și câte ceva depre istoria acestui debut neașteptat, în care o ingineră în minerit ajunge să fie comparată cu J.K. Rowling:

Sally Green, whose first novel Half Bad has been bought by publishers in 36 countriesPână acum patru ani, Green (foto) era implicată în cu totul alte angajamente. ”Am studiat geologia minieră la univeristate, în Londra, dar asta nu mi-a adus prea multe oportunități pentru carieră”, spune ea. ”După aceea, la douăzeci și ceva de ani, am urmat niște cursuri de contabil. Ulterior, am lucrat în diverse departamente de contabilitate și finanțe din diferite firme”. Când a făcut un copil, la vârsta de 41 de ani, Green a devenit ”o mamă cu normă întreagă, stând acasă”. Când fiul ei, acum în vârstă de 11 ani, a mers la școală, autoarea își amintește cum ”am avut mai mult timp liber și am început să scriu și să urmez niște cursuri online pentru a obține o diplomă în literatură engleză și compoziție literară”. Într-o bună zi, în 2010, Green își amintește că a avut o idee interesantă pentru o povestire. ”Am început să scriu și m-am gândit că o să iasă ceva pe la vreo trei pagini, așa că, după un ceas, m-am oprit din scris”, își amintește ea. “Dar, mai apoi, tema a început să mă bântuie. Mi-a plăcut să scriu mai departe și nu m-am gândit, la modul serios, că va ieși cine știe ce. Povestea pur și simplu a tot crescut, până când a devenit un roman”,

– rememorează Sally Green pentru Publishers Weekly.