În valiză era un băiat: gol, cu părul bălai, destul de firav, cam de trei anişori. Şocată, femeia se clătină pe călcâie şi se prăvăli peste un tomberon de plastic.
Year: 2014 Page 5 of 24
mai toți liderii sunt elocvenți în discurs, iar mulți dintre ei și în scris. Nu doar că au o poveste promițătoare; ei pot s-o spună în mod convingător. Un semn distinctiv al viitorului lider este un grad generos de inteligență lingvistică…
enirea invenției sale nu e de a prelungi, prin mijloace virtuale, identitatea completă și dinamică a celor decedați, ci doar să ofere un surogat (foarte convingător) pentru cei aflați în doliu.
Faptul de citi sistematic, atît cărţi de ficţiune sau poezie, cît şi lucrări savante sau metafizice ori interesul pentru domenii bine documentate pe internet contribuie, de asemenea, la întreţinerea formei cerebrale. Dieta particulară, bazată pe alimente bogate în vitamina E, este şi ea un argument serios în favoarea viziunii psihiatrului francez.
Ipoteza autorului studiului era simplă: copiii care sunt lăsaţi să-şi manifeste curiozitatea şi să exploreze instrumentele medicale cu aparenţă înfricoşătoare, în timpul unei vizite inofensive la spital, s-ar putea să fie mai puţin speriaţi atunci când va trebui să fie trataţi pentru o afecţiune medicală.
Din acest weekend, puteți urmări în cinematografe filmul ÎNAINTE SĂ ADORM (cu Nicole Kidman, Colin Firth şi Mark Strong), adaptare după romanul omonim tradus la Editura Trei.
În forma sa clasică, este un joc marital, de fapt este “o bombă maritală de trei stele”, dar merge jucat şi între părinţi şi copii, precum şi la serviciu.
Diema s‑a dus să trăiască printre Neamuri şi le‑a învăţat obiceiurile.