În a treia zi, când începu să se simtă atât de vlăguit de foame, încât nu mai putea umbla, întâlni magul pomilor.

Îl întâlni pentru că era cea mai rece noapte de până atunci şi în cele din urmă smulse câteva crengi dintr‑un pom, ca să facă un foc. Dar lemnul nu se aprinse şi, când Cer ridică privirea, văzu că pomii se mişcaseră. Se apropiau, împresu­rându‑l. Îi privi şi aceştia rămaseră neclintiţi sub privirea lui, însă atunci când se întoarse pomii la care nu se uitase erau şi mai aproape. Încercă să fugă, dar crengile joase făcură un gard strâns prin care nu putea să treacă. Nu putea nici să se caţere, pentru că toate crengile îşi îndreptau vârfurile ascuţite în jos. Sângerând din pricina ramurilor în care se zgâriase, se întoarse în locul său de popas şi privi cum copacii sfârşiră prin a face un zid solid în jurul lui.

EpicŞi aşteptă. Ce altceva putea să facă în această închisoare de lemn?

Dimineaţa, auzi un om cântând şi strigă după ajutor.

— Aha! auzi el un glas cu un accent ciudat. Aha, un om care taie copaci şi aprinde focuri, un om care ucide ramuri şi urăşte pădurea.

— Nu sunt deloc aşa, protestă Cer. Mi‑era frig şi am încer­cat să aprind un foc doar ca să mă încălzesc.

Fragment din antologia de proză scurtă:

— Un foc, un foc, zise vocea. În această mică parte a lumii nu există focuri aprinse cu lemn. Dar glasul ce‑l aud e tânăr şi mă îndoiesc că există o barbă în spatele vorbelor.

— N‑am nicio barbă, răspunse Cer. N‑am nicio armă, cu excepţia unui cuţit prea mic ca să te rănească.

— Un cuţit? Un cuţit care face să ţâşnească seva din crengile vii, zice Sequoia. Un cuţit care taie rămurele ca nişte degete delicate de om, zice Ulmul. Un cuţit care spin­tecă scoarţa până sângerează, zice Dulcele Plop Tremurător. Rupe‑ţi cuţitul, spuse vocea de dincolo de copaci, şi am să‑ţi deschid închisoarea.

— Dar e singurul meu cuţit, protestă Cer, şi am nevoie de el.

— Ai nevoie de el aici aşa cum ai nevoie de ceaţă într‑o noapte întunecoasă. Rupe‑l sau vei muri înainte ca aceşti copaci să se clintească.

Cer îşi rupse cuţitul.

În spatele lui auzi un sunet şi, când se întoarse, văzu un bătrân gras stând în spaţiul deschis dintre copaci. Cu o clipă mai devreme nu existase niciun spaţiu deschis.

— Un copil, spuse bărbatul.

— Un bătrân gras, zise Cer, furios să fie considerat de vâr­sta pe care‑o avea.

— Un copil prost crescut, pe deasupra, remarcă bărbatul. Dar poate că atât îl duce mintea, căci, judecând după accentul cu care vorbeşte, aşspune că vine din Ţara Greetei, iar după îmbrăcăminte aşspune că a fost sărac, şi e un lucru binecunos­cut în Mitherwee că în Greet nu există maniere.

Cer înhăţă lama cuţitului său şi se repezi spre bărbat.

 

Citiți aici continuarea în povestirii Magia nisipului de Orson Scott Card