În cartea Învață să îți controlezi durerea. Stă în puterea ta!, publicată la Editura Trei, autoarea Dr. Margaret A. Caudill abordează, atât din experiența sa profesională, de medic internist și specialist în medicina durerii, dar și din cea personală, subiectul durerii cronice și consecințelor sale. Principalul obiectiv al cărții este acela de a oferi oamenilor uneltele prin care să-și recâștige puterea și controlul asupra propriei vieți, învățând cum să își gestioneze durerea. De la exerciții fizice, tehnici de respirație, mindfulness, până la informații despre raportarea la sine și la ceilalți, în experiența durerii, schimbarea perspectivei prin intermediul psihoterapiei, al exercițiilor de relaxare și al hipnozei, autoarea lucrării oferă un ghid complet de înțelegere a tuturor proceselor, în cazul acestui tip de suferință.
În ce fel această carte este folositoare nu doar pacienților, dar și specialiștilor, fie medici, psihologi sau psihoterapeuți, ce legătură există între corpul, mintea și emoțiile noastre, în ce fel psihoterapia și tehnicile sale pot ameliora durerile cronice, explică Barbara Crăciun, conferențiar universitar la Universitatea Titu Maiorescu, Facultatea de Psihologie, doctor în psihologie și psihoterapeut cognitiv-comportamental, coautor, alături de prof. univ. dr. Irina Holdevici, al cărților Hipnoza în psihoterapie, Psihoterapia tulburărilor emoționale, Psihoterapia eficientă, publicate la Editura Trei.
- În cartea sa „Învață să îți controlezi durerea. Stă în puterea ta!”, dr. Margaret Caudill abordează durerea cronică din mai multe perspective. Una dintre aceste perspective se referă la o abordare holistică care implică nu doar corpul, ci și mintea, spiritul sau gestionarea emoțiilor în experiența durerii. Din punctul dvs de vedere, ce este durerea și ce exprimă ea dincolo de nivelul fizic?
Înainte de toate, durerea este un semnal. Și acest semnal nu este gratuit. Durerea este parte din evoluționism pentru că, ne place sau nu ne place, aceasta ne-a făcut să fim atenţi la ceea ce ni se poate întâmpla și, astfel, ne-a asigurat supraviețuirea într-un mediu (de cele mai multe ori) periculos. Din perspectiva psihologiei, este important de reţinut faptul că durerea vine mai mereu însoțită şi de o reacție emoțională. Propun să dezvoltăm mai încolo ce înseamnă acest lucru. Când vorbim despre durere, vorbim despre localizarea sa în zona „creierului emoțional”, ceea ce înseamnă că, pe lângă durerea fizică, vom „simţi” și durere psihică. În primul rând, durerea fizică este cea care apare atunci când, de exemplu, ne lovim de un obiect, sau avem un accident, sau suntem răniţi etc. În al doilea rând durerea psihică o conştientizăm, cel mai adesea, atunci când ne simțim respinși de ceilalţi. Spre exemplu, ne poate respinge o persoană sau putem fi respinşi din cauza unui anume comportament.
Important de reţinut este faptul că există o legătură între durerea fizică și cea psihică. Asta pentru că orice durere psihică vine să o potențeze pe cea fizică.
Putem spune, de asemenea, că durerea este un răspuns învățat. Spre exemplu, copil fiind m-am uitat la un părinte, sau la un prieten, și am văzut cum a reacționat în momentul în care a trăit şi a simţit o durere fizică. Prin urmare, acest tip de reacţie s-a întipărit în mintea mea (de copil) şi m-a însoţit pe măsură ce am înaintat în vârstă. În același timp, durerea depinde de context. Dacă am crescut într-un mediu în care ceilalți își afișau durerea, o voi face şi eu la rândul meu, de cele mai multe ori. Dacă, din contră, m-am dezvoltat într-un mediu în care există obiceiul ca durerea să nu afișată, ci ţinută cu discreţie departe de ochii celorlalţi, nu o voi face nici eu, pentru că nu am avut un astfel de model. Dacă folosim o lentilă cognitivă vom observa că avem o serie de expectații legate de durere. Astfel, ne așteptăm fizic ca, în urma unei răni, locul respectiv să ne doară şi, în același timp, ca durerea să devină debilitantă pentru noi.
Aceste lucruri sunt aşadar coordonate pe de o parte de modelul cultural în care suntem „obișnuiţi” cu durerea și pe de alta de complexul credințelor iraționale pe care le avem în legătură cu aceasta. Aș vrea să mai adaug faptul că, din punctul meu de vedere, legăm durerea atât de credinţele iraţionale cât și de coping, adică de strategiile de adaptare. Este posibil ca neavând durerea, să nu fi avut consecința, adică adaptarea la mediu.
- De multe ori asociem durerea exclusiv cu corpul nostru fizic, cu fiziologia noastră. De altfel, în carte, medicul descrie în detaliu rolul pe care îl joacă creierul, rolul nervilor senzoriali, ai măduvei spinării etc. Există, însă, foarte multe cauze, dar mai ales consecințe în ceea ce privește psihicul nostru. În ce mod ne afectează durerea la acest nivel, inclusiv al emoțiilor și raportării la propria persoană, al stimei și încrederii de sine?
Aici răspund aducând în discuţie un model de intervenție terapeutică specific care se numește „Terapia prin acceptare și angajament” (ACT). În acest model terapeutic sunt definite două feluri de dureri. Ne despărțim cumva de categorizarea de mai devreme, adică de durerea fizică şi cea psihică și mergem spre ceea ce se numeşte în viziunea ACT „durere curată” și „durere murdară”. Mai precis, în prima categorie („durere curată”) intră ceea ce mi se poate întâmpla în viața de zi cu zi: m-am lovit, am avut un accident, am suferit o operație, am o rană, aşadar am o durere fizică. Aceasta este durerea cu care mă confrunt într-o primă fază. Ea este legată de o serie de emoții primare, frică mai ales. Durerea aceasta limpede, curată, poate fi totodată şi durerea de a mă certa cu cineva din familie, sau mai grav cea legată de situația în care mi-am pierdut un părinte, sau pe cineva apropiat. Ca persoană conştientizez deja că ceea ce simt eu și emoțiile primare legate de această durere îmi vor influența comportamentul ulterior.
În privința celui de al doilea tip de durere din perspectiva ACT, cea „murdară”, aceasta este descrisă ca fiind un complex de gânduri și emoții pe care oamenii le adaugă peste prima durere, toate poveștile pe care aceştia şi le spun în minte, în legătură cu durerea resimţită. Aici se adaugă şi lucrurile învăţate în copilărie despre felul în care ne raportăm la suferinţă.
Și când spun „suferință”, atenție – nu spun „durere”. Pentru că cea din urmă poate să existe și sigur că îmi influențează comportamentul, dar suferința este o opţiune la alegerea mea.
Există o legătură puternică între suferinţă şi gânduri negative. Acestea din urmă sunt susţinute de felul în care, ca individ, îmi percep durerea curată, inițială. Mai departe, suprapunând durerea murdară voi avea constructe de felul următor: „De ce mi se întâmplă tocmai mie să mă doară aşa de rău?”, „Cu ce am greșit eu de mă doare atât de mult?”, „Ce fac eu de nu pot să mai scap de această durere?”, „Cum o să fie ziua de mâine în care eu o iau de la capăt și o să sufăr din cauza acestei dureri?”
Apoi continuum-ul iraţional se va clădi şi menţine pe o pleiadă de convingeri care (într-un cerc vicios) vor accentua durerea, transformând-o uneori într-una cronică, şi care vor aduce în prim plan suferinţa.
- Același lucru îl spune și Margaret Caudill că durerea cronică poate fi inevitabilă, dar nu și suferința, care este o alegere.
Exact. În scrierile budhiste, de acum 2500 de ani, se arată faptul că durerea este un lucru firesc și uman. Pentru că noi ne situăm într-un alt tip de cultură decât cea orientală, la ora actuală există o direcţie creionată insistent înspre a scăpa de durere, de orice fel de durere, de cele mai multe ori prin mijloace farmacologice. Ne aşteptăm astfel ca şi în psihoterapie să se întâmple aidoma, adică prin intervenţia terapeutică să scăpăm de durere. Ideea cu care vine abordarea prin acceptare şi angajament (ACT), pe care o menţionam anterior şi respectiv tehnica mindfulness este de a nu mai refuza durerea. Mai mult: de a nu mai refuza nici suferința pe care o provoacă durerea. Însă este vorba despre un drum lung atunci când încercăm să rezonăm cu aceste lucruri.
Oamenii oferă interpretări lucrurilor pe care le simt, trăiesc o serie de emoţii în legătură cu acestea și se comportă în consecinţă. Din punct de vedere fiziologic s-a demonstrat că există o relație între durere și emoție. Mintea noastră este structurată să lucreze într-o zonă a negativului. Și atunci, simpla legătură între durere, care ne provoacă disconfort, ne va conduce automat la emoții negative; acestea la rândul lor vor atrage, într-un cerc vicios, gânduri… negative. Aceste gânduri se învârt şi ne „ajută” să accesăm pilotul automat, într-un fel de proces ruminativ [„de ce mi se întâmplă tocmai mie”, „de ce nu pot să scap de durerea asta”, „ce e în neregulă cu mine”] care se traduce prin faptul că tindem să ne privim pe noi înşine ca pe un întreg. Uităm că durerea aceea este doar o parte din noi.
Pacienţii cu dureri cronice afirmă, de cele mai multe ori, că acestea îi „stăpânesc”. Dacă o să întrebi un astfel de pacient „unde te doare?”, el o să spună „mă doare peste tot”. Doar că uităm că noi nu suntem în întregime gândurile noastre, ci că ele reprezintă doar o parte din noi. Acesta este un lucru care vine tot din mindfulness. Putem înțelege astfel de ce emoțiile negative care ne conduc înspre stările negative sunt amplificate de un cerc ruminativ, pentru că este mai uşor, este mai la îndemână. Un exemplu: este mai greu să mă opresc și să mă gândesc într-adevăr la cât de intensă este durerea mea. Pentru că eu posed un zid de protecție: pe mine mă doare și în momentul acela orice altceva păleşte, dispare. Acesta este motivul pentru care unui pacient îi este foarte greu să își evalueze nivelul durerii cu adevărat. El o să vină și o să spună: pe mine mă doare din ce în ce mai mult, din ce în ce mai rău. De fapt, pacientul nu se gândește la durerea „limpede” despre care vorbeam, ci la toate lucrurile din care şi-a construit durerea, anume povestea despre aceasta, așteptările lui legate de durere și mai ales „cum să scap eu de durere”. Vorbim despre un întreg proces cognitiv, afectiv, fiziologic şi comportamental în care nu facem altceva ca indivizi decât să ne luptăm cu durerea. Sigur că este foarte greu să îi spui unui pacient care are dureri cronice de ani de zile: „Îmbrățișează-ți durerea”. Este nefiresc, aparent. Cu toate astea, există această alternativă. Pentru că, în mindfulness, în momentul în care lucrăm, acestea sunt primele lucruri pe care le învățăm. Învățăm să acceptăm, să nu mai judecăm și să îmbrăţişăm prezentul, aşa cum ni se întâmplă, cu tot ceea ce ni se întâmplă.
- Spuneați mai devreme că mintea este construită pe un pattern negativ. De ce?
Pentru că este o minte „călită” din perspectivă evoluționistă. Dacă mintea noastră nu ar fi fost construită pe negativ, la început, nu am fi știut că este nevoie să ne ferim de ceea ce se întâmplă în afara peșterii; nu am fi știut că avem nevoie de hrană ca să trăim în peșteră; și nu am fi știut că, pentru că am mâncat și pentru că ne-am ferit de ceea ce se întâmplă afară, înăuntru avem nişte parteneri și în felul acesta există posibilitatea de a ne reproduce și de a avea avea descendenți. Mintea construită negativ a avut rolul să identifice și să pună pericolele în față, în scopul supraviețuirii și mai ales al adaptării. Dar, ca orice lucru, vine la pachet și cu avantaje și cu dezavantaje. De exemplu, astăzi, gândirea de tip negativ, pentru că suntem într-o societate modernă, aduce cu sine și autocritica. Sau atenţia îndreptată spre semnalele negative primite de la ceilalţi, stabilind standarde care de multe ori nu au nicio legătură cu „aici” și „acum”. Asta ne face să ne fixăm pe pilotul automat, aşa cum menţionam mai înainte, și să nu mai fim atenți la ceea ce ni se întâmplă cu adevărat.
- Aminteați și dvs, ca și autoarea cărții, despre mindfulness. Se vorbește foarte mult despre acțiunea de a trăi în prezent. Ce beneficii aduce?
Conceptul de mindfulness nu este nou, el a devenit însă o unealtă de lucru psihoterapeutic şi este integrat în cercetarea clinică din ultimii 40 de ani, din psihologie, la iniţiativa mai multor cercetători precum Jon Kabat-Zinn, cu rezultate benefice. Este un tip de intervenție care se adresează unui segment de clienți sau pacienți la care alte tehnici din terapia cognitiv-comportamentală din primul sau al doilea val nu au adus rezultatele dorite. Prin această abordare, clientul este racordat la un alt mod de a privi o situație, un eveniment, o trăire. Tehnica mindfulness urmărește să-i reamintească subiectului că există posibilitatea de a fi flexibil, de a înţelege şi accepta într-un alt mod lucrurile, față de felul în care a făcut-o până la momentul respectiv.
- Ce este stresul și cum influențează experiența durerii? Atât ca factor inițiator, dar și ca o consecință a durerii cronice?
Stresul, generic, reprezintă o reacţie psiho-fizică a organismului generată de agenţi stresori ce pot avea atât caracteristici fizice cât şi psihice. Vorbim de existenţa unei angajări funcţionale fiziologice a întregului organism, în cazul stresului. Activarea fiziologică specifică acestuia este relevată prin apariţia unor simptome cognitive (inhibiţie, blocaj mental, anxietate), comportamentale (dependenţe), somatice şi viscerale (dureri toracice şi dorsale, cefalee şi migrene, insomnii, coşmaruri, boli psihosomatice etc.). Stresul şi coping-ul reprezintă amândouă atribute ale vieţii cotidiene. Mi se pare foarte important de reținut ce spunea Selye, anume că adaptarea (coping-ul) este o concentrație spațială a efortului.
Aşa cum arătam mai sus, există o legătură evidentă între stres și durere, astfel că se potențează şi merg „mână în mână”. În ultimii ani aud aproape zilnic la clienți, colegi, studenți, masteranzi, oameni pe care îi cunosc cuvintele: „Sunt stresat”. Este practic o reflectare interioară care, verbalizată şi externalizată, duce la ceva. Să ne punem întrebarea: la ce?
Dacă ne uităm la conţinutul conceptului de stres, este vorba despre faptul că noi încercăm să facem față unor lucruri, iar acele lucruri sunt mai potrivnice decât ne-am așteptat. Putem să spunem că dacă este stres, vom avea, pe de o parte răpunsuri fizice, ca solicitare a unor organe şi aparate. Unul dintre cele mai rapide răspunsuri fizice îl reprezintă durerea. Există oameni care vorbesc despre faptul că sunt stresaţi şi asta le provoacă diverse dureri: de la migrene, la dureri de spate, de la dureri musculare la cele de coloană etc. și care, după ce fac investigaţii din punct de vedere medical ajung la concluzia că nu au niciun fel de suferință organică. În această situaţie vorbim despre durere psihogenă cauzată de o serie de factori stresanţi. Din perspectivă psihoterapeutică, în această situaţie clientul poate alege în a schimba ceva în viaţa lui, adică a face un mic pas spre ameliorarea nivelului de stres sau un pas mare prin reorganizarea stilului de viaţă.
Ce fac eu, ca individ, în momentul în care vorbesc despre stres psihic ca urmare a durerii cronice? Vorbesc despre toate mecanismele pe care le pun în funcțiune, în mintea mea, în așa fel încât să depășesc o situație care îmi provoacă mult disconfort. Aceste mecanisme vor fi însoţite adeseori însă de o serie de stări care se instalează ca urmare a prelungirii existenţei durerii cronice, precum depresia, anxietatea, lipsa de somn, retragerea din relaţiile sociale şi interpersonale, etc.
Partea a doua în curând.
Leave a Reply